Un calcul simplu arata ca laboratoarele de sub desertul Neghev au produs combustibil nuclear pentru mai multe focoase decat a numarat Jimmy Carter

Raspunsul la intrebarea "Cate bombe nucleare are Israelul?" depinde de multi factori previzibili si imprevizibili. Depinde si de personalitatea care pune aceasta intrebare si ce urmareste agitand-o. Are importanta si locatia. In zadar vei cauta un raspuns de pilda la Ierusalim. Un ministru israelian a emis candva butada precum ca "Israel nu va fi prima tara care va folosi bomba atomica, dar nici a doua", si de atunci specialistii nucleului atomic, analistii militari si spionii se joaca cu tot soiul de cifre. Acestora li s-a alaturat de ieri, Jimmy Carter.

Fostul presedinte al SUA continua sa umble prin lume si sa nasca mari valuri mediatice.

Invitat de onoare la un congres al scriitorilor din Anglia, Carter nu a vorbit despre Shakespeare sau Lord Byron, ci despre inarmarea atomica a Israelului. Fostul presedinte a surprins vestind asistenta ca Israel poseda nici mai mult nici mai putin decat 150 de bombe nucleare.

Un numar extrem de diminuat fata de ceea ce se afla stocat in depozitele atomice subterane israeliene, spun "cunoscatorii". Cenzura in Israel este extrem de apriga cand e vorba de armele atomice, asa ca precizez ca nu am folosit surse israeliene.

Cum a inceput cursa atomica

Inconjurat de mari forte dusmane, Israel avea nevoie de "arma intimidarii". La 12 decembrie 1956, Shimon Peres (azi, presedinte al Israelului), semna la Paris contractul pentru construirea de catre francezi a unui reactor atomic de 40 MW si "imprumutarea" a 385 de tone de uraniu. Reactorul a fost construit la Dimona, in pustiul Neghevului.

Contractul prevedea ca reactorul va servi cercetarilor stiintifice si va contribui la dezvoltarea economica a Israelului. Opt luni mai tarziu, la 23 august 1957, Peres a semnat un nou contract, de aceasta data secret, astfel incat majoritatea ministrilor francezi si israelieni nu stia de existenta sa. Israelul stoca bombe atomice una dupa alta, dar secretul continua sa fie pastrat cu strasnicie. Chiar daca ceva se banuia, nu putea fi dovedit. Pana ce a izbucnit scandalul "spionului atomic", Mordehai Vanunu.

Scandalul Mordehai Vanunu

Raspunsul corect la intrebarea "Cate bombe atomice are Israelul" l-a dat Mordehai Vanunu.
Raspuns care l-a costat 18 ani de inchisoare! Evreul Mordehai Vanunu, un tehnician care a lucrat multi ani in subteranele de la Dimona, a fost primul care a dezvaluit secretele atomice israeliene. In 1986, Mordehai Vanunu a predat publicatiei londoneze "Daily Miror" cateva zeci de fotografii cu instalatiile nucleare subterane de la Dimona.

O lume secreta si inspaimantatoare era dezvaluita pentru prima oara. Ziaristilor englezi nu le venea sa creada. Verificate de specialisti atomisti, fotografiile se dovedeau autentice. Ierusalimul nu l-a iertat pe tradator. Agentii Mosadului l-au rapit pe Vanunu si l-au adus legat, inapoi, in Israel.
In cursul celor 18 ani in inchisoare, Vanunu s-a crestinat. Dupa ce si-a ispasit pedeapsa, eliberat, Vanunu a declarat ca nu regreta ceea ce a facut, si ca va continua sa lupte pentru o lume fara arme nucleare.

Secretele de la Dimona

Pe baza fotografiilor lui Vanunu s-a putut stabili "drumul secret al bombei atomice evreiesti":
1. Minereul de uraniu este radioactiv, de aceea transportarea sa se face in containere cu pereti de protectie radioactiva.
2. Uraniul e transportat la Dimona. Aici are loc procesul de imbogatire. Numai cu patru kilograme de plutoniu se fabrica o bomba care poate transforma orice oras din lume intr-un morman de cenusa. Anumite lucrari sunt finisate la Reactorul atomic de la Nahal Sorek, nu departe de Beer-Seva.
3. In orasul subteran din Dimona functioneaza zece "Institute". In unele din ele lucreaza numai roboti, pentru ca pericolul de contaminare radioactiva este foarte mare. Praful de plutoniu este supus unor temperaturi inalte si transformat in lichid fierbinte. Dupa ce e racit cu suvoaie de apa, plutoniul lichid e stocat sub forma de "nasturi". Un nasture cantareste 130 grame. "Institutul" fabrica noua nasturi de plutoniu pe luna. Suficiente pentru a fabrica doua bombe atomice pe luna. Un specialist strain a facut o aritmetica simpla, cu un rezultat inspaimantator: in 35 de ani, Israelul a putut fabrica peste 400 de bombe atomice.
4. La "Institutul" de la Yodfat (o mica localitate din Galileea), o unitate speciala "Rafael" (Industria militara israeliana), asa-zisul "Comandament nr. 20", se ocupa cu ansamblarea bombelor atomice. Cand ajunge la Yodfat, bomba atomica arata ca o minge mica de fotbal, poleita cu beriliu. Forta ei de distrugere creste astfel enorm.
5. In "Institutul" atomic de la Beer Yakov lucreaza specialisti in rachete si balistica. Rachetele "Jeriho 3", cu ogive nucleare, pot atinge tinte aflate si la 4500 km departare. Ziarele straine au publicat chiar si locul unde sunt depozitate: In uriasele depozite subterane din Cfar Zacharia (in apropierea orasului Beit Semes).
6. Decizia de lansare a unei rachete nucleare sau trimiterea unui avion de bombardament cu bombe atomice apartine unui "triumvirat" de personalitati politice si militare: prim-ministrul, ministrul Apararii si seful Statului Major al Armatei israeliene.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.