Televiziunea din Dubai transmite ca serviciile americane intentioneaza sa il captureze in cadrul unei operatiuni de proportii. Si ziarul Italian “La Repubblica” scrie ca oficiali din domeniul securitatii in cadrul armatei americane s-ar fi reunit, luna aceasta, la baza militara din Doha, Qatar, pentru a stabili detaliile operatiunii de capturare, la reuniune participand ambasadorul Statelor Unite la Islamabad, Anne Peterson, si generalul David Petraeus, comandantul fortelor americane in Irak.
CIA l-ar fi localizat pe teroristul saudit in zona muntoasa din Pakistan, care se invecineaza la vest cu Afganistanul (provincia Konrad si regiunea muntoasa Nurestan), iar la nord cu China. Masivul K2, cu inaltimea de 8611 metri, este al doilea varf muntos din lume, dupa Everest.
Serviciile americane sunt ingrijorate ca, de acolo, bin Laden ar planifica noi atentate asupra Occidentului, folosindu-se de cetateni arabi, dar si de europeni convertiti recent la Islam. Din 2002, cand a fost inlaturat regimul talibanilor din Afganistan, Osama bin Laden este de negasit, el transmitand periodic mesaje video sau audio, ultimul dintre ele la inceputul acestei luni.
Bin Laden se ascunde pe muntele K2
Liderul al-Qaida, Osama bin Laden, se ascunde in nordul Pakistanului, in apropierea masivului K2, potrivit postului de televiziune al-Arabiya.
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Bin Laden se ascunde pe muntele K2":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
eu cred ca il ascund americanii
(3 comentarii, 231 vizualizari)
ptr a putea continua razboiul
fal(u)suri !
(5 comentarii, 230 vizualizari)
si eu cred
(1 comentariu, 158 vizualizari)
