In plus, l-a demis pe directorul securitatii aeroportului, prezentat ca un apropiat al partidului siit. Liderul Hezbollah a declarat imediat ca, in ceea ce il priveste, planurile guvernului de a-i limita influenta nu reprezinta altceva decat o declaratie de razboi. Asa ca a ridicat armele.

VICTIMELE RAZBOIULUI

Pretextul si scanteia confruntarilor sangeroase s-au intrunit in greva generala organizata la inceputul lunii de principalele sindicate libaneze, cu sprijinul Hezbollah, ce avea ca scop principal majorarea salariilor. Teoretic, era vorba de un protest pasnic. Practic, acesta a degenerat cu concursul militantilor de opozitie condusi de Hezbollah, care au ridicat adevarate baricade de foc din cauciucuri: mai multe strazi, inclusiv accesul spre aeroport, au fost blocate. Au urmat - in centrul si sudul Beirutului - ciocniri armate intre sustinatorii guvernului, in special suniti, si factiunile siite. Totul pentru ca locuitorii capitalei sa retraiasca experiente amare si sa se inchida in case. Un oras paralizat, unde oamenii sunt familiarizati cu sunetul focurilor de arma. Un oras in care grenadele, armele automate si lansatoarele de rachete au prea des cuvantul.

In cursul ostilitatilor, au fost desfasurate forte ale armatei, in special pe soseaua care desparte capitala propriu-zisa de suburbiile din sud, predominant siite. Pe de alta parte, in cartierele in care sunitii si siiti sunt vecini apropiati, armata a fost aproape inexistenta. Cert este ca, in numai o saptamana, ciocnirile dintre fortele pro guvernamentale si factiunile aliate miscarii Hezbollah s-au soldat cu circa 80 de morti.
Vineri, 9 mai, Hezbollahul preluase comanda in vestul capitalei, dupa o serie de lupte violente cu fortele pro-guvernamentale. Mai mult, militantii siiti au inconjurat sediile a doua televiziuni pro-guvernamentale, Future TV si al-Ekhbariya TV, amenintand ca le distrug daca nu-si inceteaza transmisiunile. Nu este intamplator ca proprietarii celor doua statii poarta numele Hariri, urmasii fostului premier Rafik Hariri, asasinat in 2005. Fiul lui, Saad Hariri, este astazi liderul coalitiei guvernamentale din Parlament.
Intre timp, guvernul libanez a abandonat masurile restrictive impuse Hezbollah, acuzata ca incearca sa submineze fortele de ordine legitime ale Libanului. Pana duminica, 11 mai, ciocnirile s-au extins chiar si la Tripoli, in nordul Libanului. In noaptea ce a urmat, fortele Hezbollah au atacat versantul estic al Muntilor Choueif, considerat un fief al liderului druzilor, Walid Jumblatt - un sustinator al guvernului Siniora. Marti, comandantii armatei anuntau ca trupele lor „vor stopa violentele in limitele legii”.
Ministrii de externe ai Ligii Arabe, reuniti la Cairo (la cererea Arabiei Saudite si Egiptului, aliati ai guvernului libanez), au cerut incetarea imediata a ostilitatilor in Liban. O delegatie ministeriala s-a deplasat la Beirut pentru a media conflictul. Liga Araba se straduieste, in acelasi timp, sa obtina si un rezultat in privinta alegerii presedintelui libanez, problema ramasa fara rezolvare de luni de zile si cauza crizei politice ce dureaza de 18 luni. Siria nu a trimis reprezentanti la Cairo, evitand criticile deschise atat fata de miscarea siita radicala, cat si fata de mult blamata influenta a Siriei in Liban.
Din pacate, rolul de mediator este tot ce isi poate asuma Liga Araba: in cazul unui nou razboi civil in Liban, statele membre nu pot decat sa priveasca de pe margine. Cel putin oficial.
Joi, 15 mai, negociatorii au anuntat ca au ajuns la un acord care sa puna capat luptelor. Premierul Qatarului, seicul Hamad al-Thani, a purtat discutii separate cu toate partile implicate: „Vor fi retrase toate persoanele inarmate din strada, soselele vor fi redeschise, la fel ca si portul si aeroportul din Beirut. Armata e cea care va mentine securitatea institutiilor publice si private”. Toate masurile luate impotriva militiilor siite au fost anulate de guvernul lui Siniora, care a promis ca a dat curs cererilor armatei libaneze in acest sens si ca va sustine eforturile mediatorilor Ligii Arabe consacrate solutionarii crizei politice in care se zbate Libanul.

Citeste si:

Sustinatorii Hezbollah din suburbiile capitalei au sarbatorit cu tiruri de arma trase in aer. Anuntul nu este altceva decat o infrangere a guvernului anti-sirian si a aliatilor acestuia in fata organizatiei siite. Aceasta a deblocat aeroportul international din Beirut si a pus capat, cel putin temporar, campaniei de nesupunere civila.

ISTORIE SI DIVERSITATE

Unii evrei care au luptat aici spun ca Libanul este mai frumos decat Israelul. In zilele noastre, aceasta tara recunoaste optsprezece comunitati etnico-confesionale in mod oficial. Dintre acestia, ii putem enumera pe maroniti, greco-ortodocsi, ortodocsi armeni, catolici armeni, romano-catolici, protestanti, druzi, siiti, suniti etc. Cam 40% din populatie este crestina, cel mai mare procent intr-o tara araba. La baza formarii acestei diversitati sta fractionarea timpurie a bisericii crestine din rasarit si a cultului islamic, persecutiilor si antagonismului dintre diverse ramuri, izolarea geografica, dar si numeroasele navaliri si ocupatii straine cunoscute de pamantul Libanului in decursul vremurilor. La Beirut, unde exista un amalgam de populatii, cartierele locuite de o anumita comunitate se disting intre ele.
Diversitatea confesionala musulmana ii cuprinde pe suniti, siiti si druzi. De siiti si suniti am auzit cu totii, dar putini stiu care sunt ideologiile care ii separa. Doctrina comunitatii sunite (sunna = traditie) cuprinde spusele si gandurile lui Mahomed, dar si toate amintirile si marturiile despre profet ale contemporanilor sai, transmise din tata in fiu. In general, sunitii traiesc in marile orase de pe litoralul Marii Mediterane (Beirut, Saida, Tripoli). Din comunitatea siita fac parte partizanii sectanti ai lui Ali, var si ginere al profetului, ucis de adversari politici. Siitii considera legitime exclusiv amintirile lui Mahomed transmise direct prin membrii familiei sale. Comunitatea siita formeaza majoritatea populatiei sarace a Libanului, locuind in sate modeste, dispunand de proprietati modeste, iar o mare parte dintre ei sunt simpli muncitori agricoli. S-au stabilit in campia Bekaa, sudul si nordul Libanului. In urma conflictelor din 2006 din sudul Libanului, multi dintre ei s-au refugiat la periferiile Beirutului, unde traiesc in conditii vitrege.
Dintre aceste doua comunitati, de-a lungul vremii, cei oprimati au fost indeosebi siitii, iar Hezbollah a aparut ca aparator al acestora, nu doar ca militie, dar si ca partid politic cu drepturi depline. Majoritatea abordarilor mass media asupra Hezbollah se leaga de influenta Siriei, care ar tine fraiele miscarii in scopuri proprii, ca sustinator si ca membru fondator. De fapt, Hezbollah s-a nascut in timpul razboiului civil, iar astazi pare a fi mai legat de Iran. Totusi, miscarea a adus tensiuni in relatia Siria - Iran tocmai pentru ca are o agenda proprie: la ultimele alegeri, nu a acceptat pe listele sale candidati propusi de Damasc. Siria ofera canale pentru transportul de arme iraniene spre Hezbollah, dar influenta sa in Liban are mai degraba de-a face cu alt partid siit, Amal, si cu clanurile si familiile crestine ori sunnite prosiriene.