E vorba de interzicerea retelei private de comunicatii pe care o detinea aceasta puternica grupare islamista sustinuta de Siria si Iran, precum si de demiterea sefului aeroportului international din capitala Beirut, masuri pe care seful Hezbollah, Hassan Nasrallah, le considerase "o adevarata declaratie de razboi". De partea cealalta, gruparea siita va anula masurile de nesupunere civica pe care le luase, de genul grevelor sau a blocarii cailor de transport care paralizasera mare parte a tarii, dar se poate spune ca face acest lucru terminand in avantaj confruntarea cu militiile pro-guvernamentale, pe care le-a alungat din multe din zonele detinute.
Armata libaneza, fiind si ea fragmentata pe criterii confesionale, a pastrat neutralitatea in acest mini-razboi civil care a dus la moartea a 61 de oameni si la ranirea a peste 200. Partile implicate au fost pe de o parte Hezbollah, grupare musulmana siita sustinuta de aliatii sai din secta alautilor si de o parte dintre crestini, iar de cealalta parte musulmani sunniti sustinuti de secta druzilor si de alte grupari crestine.
O delegatie alcatuita din lideri ai tarilor arabe se afla zilele acestea in Liban, incercand sa medieze grava criza politica de acolo, pentru ca aceasta sa nu degenereze intr-un nou razboi civil devastator, de genul celui pe care tara l-a cunoscut intre 1976 si 1990. Acest conflict ar putea avea avea implicatii internationale foarte importante, cu SUA si occidentul sustinand fortele guvernamentale si cu Iranul si Siria sustinand Hezbollah si aliatii sai.
Guvernul libanez 'a plecat capul' in fata Hezbollah
Dupa o saptamana de ciocniri dure intre militiile diferitelor confesiuni religioase din Liban, guvernul libanez pro-occidental a dat inapoi si a revocat acele masuri luate impotriva gruparii siite Hezbollah care aprinsesera scanteia razboiului.
Curentul.ro - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Guvernul libanez 'a plecat capul' in fata Hezbollah":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
