Negocierile dintre Washington si Varsovia cu privire la amplasarea a zece interceptoare de rachete in nordul Poloniei se defasoara de doi ani, insa au intrat recent intr-un impas, din cauza conditiilor impuse de guvernul liberal polonez. "Statele Unite ar dori foarte mult ca acele interceptoare sa fie amplasate in Polonia", a declarat Stephen Mull, un oficial al Departamentului de Stat american, dupa o noua runda de negocieri. "Insa, daca guvernul polonez decide ca nu doreste elementele scutului antiracheta, vom respecta aceasta dorinta. Statele Unite si NATO vor fi nevoite sa caute un alt loc de amplasare", a spus Mull.

Pentru Washington, scutul antiracheta este destinat protejarii Statelor Unite in fata eventualelor atacuri din partea unor "state problematice", ca Iranul, prin amplasarea a zece interceptoare de racheta in Polonia si a unui radar in Cehia. Insa proiectul este considerat de Moscova o amenintare la adresa securitatii sale.

Polonia, cel mai mare fost stat comunist, doreste ca Statele Unite sa aloce miliarde de dolari pentru modernizarea armatei poloneze, in schimbul amplasarii scutului antiracheta. Referindu-se la discutiile de miercuri, negociatorul-sef al Poloniei a declarat ca cele doua state au inregistrat unele progrese in timpul acestor discutii. "Nu am obtinut un progres major astazi, dar am facut cu siguranta un pas in directia buna", declarat Witold Waszczykowski. "Nu ne astepam la mai mult in acest stadiu. Au fost formate patru grupuri de experti pentru evaluarea necesitatilor armatei poloneze si a modalitatilor de a le finanta", a spus el. Mull a spus ca grupurile de experti ar urma sa finalizeze evaluarea lor pana la sfarsitul lunii iulie.

Citeste si:

Potrivit unui sondaj de opinie publicat miercuri, sustinerea in Polonia pentru gazduirea celor zece interceptoare este acordata de 32% din populatie, 54% dintre respodenti se opun. In sondajul CBOS, efectuat in luna aprilie, cresterea nivelului sustinerii din partea populatiei in raport cu anul trecut poate inseamna ca polonezii sustin negocierile dure ale guvernului si eforturile depuse pentru a moderniza sistemul de aparare aeriana a Poloniei.

Cehia a incheiat un acord cu Statele Unite luna trecuta cu privire la gazduirea unui radar pe teritoriul ceh, insa deocamdata acordul nu a fost semnat, fiind criticat de opozitia ceha. Miercuri, ultimul lider comunist al Poloniei, generalul Wojciech Jaruzelski, a declarat ca nu considera ca scutul antiracheta va mari securitatea Poloniei, insa va afecta relatiile Varsoviei cu Moscova, care s-au detensionat usor in ultima vreme.