Noul parlament al Italiei se intruneste pentru prima oara dupa alegerile de luna aceasta, in conditiile in care premierul ales Silvio Berlusconi dispune de majoritati in ambele camere.

Potrivit corespondentului BBC, actuala structura a parlamentului arata cat de mult s-a schimbat, in urma acestor alegeri, sistemul politic italian, care se apropie acum neasteptat de mult de un sistem bipartit, ca in Franta sau Marea Britanie.

Era atomizarii politice - incheiata

Cele doua blocuri principale in parlamentul italian sunt acum conduse de partidul Poporul Libertatii, al lui Silvio Berlusconi si de Partidul Democrat de centru stanga, in frunte cu fostul primar al Romei, Walter Veltroni.

Ambele camere sunt controlate de alianta de centru-drepta a premierului Berlusconi, care detine o majoritate confortabila atat in Camera Deputatilor cat si la Senat.

Iar peisajul politic arata foarte diferit si din alte puncte de vedere. Fata de cele 26 de partide prezente in parlamentul precedent, in actualul parlament raman numai sase; pentru prima oara de la al doilea razboi mondial nu mai exista nici un parlamentar comunist; si partidul anti-imigratie Liga Nordului, care a obtinut opt la suta din voturi este acum a treia forta politica in parlament.

Italia, transmite corespondentul BBC, a facut un pas decisiv spre dreapta, iar legea si ordinea, precum si climatul economic vor fi in fruntea agendei.

Primele sarcini ale noului parlament vor fi alegerea presedintilor celor doua camere, si sunt prevazute patru runde de vot, incepand de astazi. Silvio Belusconi va putea depune juramantul ca prim ministru numai dupa consultari ale presedintelui Gorgio Napolitano cu toate partidele politice, si dupa ce isi va anunta cabinetul.

Linie dura in chestiunea imigratiei

Silvio Berlusconi nu a anuntat componenta noului cabinet, dar se anticipeaza ca Liga Nordului va primi cateva pozitii cheie, intre care ministerul de interne, rezervat pentru Roberto Maroni. El anunta o linie dura in chestiunea imigratiei, care ar putea duce, intre altele la repatrierea fortata a mii de romi aflati acum in tabere improvizate, in diverse parti ale Italiei.

Se crede de asemenea ca ministru de externe va fi Franco Frattini, actualul comisar european pentru justitie, care a declarat ca viitorul guvern italian ar trebui sa impuna un venit minim de care sa dispuna imigrantii pentru a putea ramane in Italia mai mult de 90 de zile.

Atat din punct de vedere politic cat si economic, aceasta este o perioada cruciala pentru Italia.
Alianta de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi s-a prezentat ca forta capabila sa rezolve problemele tarii. Acum, domnul Berlusconi are majoritatea care i-ar permite sa-si indeplineasca promisiunile, dar aceasta putere vine cu o enorma responsabilitate.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.