Papa Benedict al XVI-lea s-a intalnit ieri, la Washington, cu "un mic grup de persoane care au fost abuzate sexual de membri ai clerului", a declarat purtatorul de cuvant al Vaticanului Federico Lombardi, intr-un comunicat citat de AFP.

Intalnirea a avut loc ieri dupa-amiaza, la capela Nuntiului Apostolic din Washington, unde Papa este cazat in timpul sejurului sau in capitala federala.

Grupul, insotit de arhiepiscopul de Boston, cardinalul Sean O'Malley, s-a rugat impreuna cu Papa, "care le-a ascultat apoi povestile personale si le-a spus cuvinte incurajatoare si datatoare de speranta", se arata in comunicat.
Benedict al XVI-lea "i-a asigurat ca se roaga pentru ei, pentru familiile lor si pentru toate victimele abuzurilor sexuale", afirma documentul, care nu precizeaza exact identitatea membrilor delegatiei.

Intalnirea a durat 20 - 25 de minute, a afirmat Lombardi. Arhiepiscopul de Boston i-a oferit Papei o carte despre cele 1.000 de victime din dioceza sa.
Papa a vorbit despre "rusinea" sa in contextul scandalului de proportii al preotilor pedofili din Statele Unite, in prima zi a vizitei sale in Statele Unite, arata NewsIn.

Biseria Catolica americana este afectata de acest scandal din 2002, cand arhiepiscopul Bostonului din perioada respectiva, cardinalul Bernard Law, a admis ca a protejat un preot care a agresat sexual tineri catolici, ceea ce a antrenat un val de dezvaluiri si de noi plangeri.

Cardinalul Law a fost demis din functia de arhiepiscop al Bostonului in anul 2003, de Papa Ioan Paul al II-lea, fiind pana in prezent singurul prelat american care a fost indepartat dintr-un post.

Miercuri, adresandu-se episcopilor americani, Benedict al XVI-lea a recunoscut ca acest dosar a fost "uneori prost gestionat" si a pledat pentru "compasiune si atentie pentru victime". El a denuntat si "obiceiurile sexuale" din societatea americana, care reprezinta, din punctul sau de vedere, "contextul" acestui scandal.

Papa s-a intalnit ieri si cu o delegatie de evrei, carora le-a adresat un mesaj de prietenie, reafirmand dorinta sa pentru continuarea dialogului, dupa nemultumirea provocata de reaparitia unei rugaciuni catolice vechi, care propovaduieste convertirea evreilor. "Vreau (...) sa reiterez angajamentul Bisericii Catolice pentru dialogul care a dus, in decurs de 40 de ani, la schimbarea fundamentala si imbunatatirea relatiilor noastre", a declarat Papa in cursul reuniunii care a avut loc cu o zi inainte de inceputul Pessah, Pastele evreiesc.

"Cu respect si prietenie, cer comunitatii evreiesti sa accepte urarile mele de Pessah, in spiritul deschiderii fata de posibilitatile reale de cooperare care se afla in fata noastra", a adaugat el.

Papa a trecut joi si primul sau test in fata unei multimi de 48.000 de catolici americani, care l-au primit cu entuziasm pe National Park Stadium din Washington, unde a oficiat prima slujba publica din cursul calatoriei sale in Statele Unite.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.