Charlton Heston, una dintre ultimele adevarate legende ale Hollywoodului, a incetat din viata la 84 de ani, in resedinta sa din Beverly Hills, in Los Angeles. Actorul s-a retras de pe scena cu mai multi ani in urma, anuntind, in 2002, ca suferea de o boala degenerativa asemanatoare cu sindromul Alzheimer.

Pe numele sau real John Charlton Carter, actorul s-a pregatit ani la rind pentru o cariera in teatru, jucind mai intii in piesele montate la universitate, apoi in cele de pe Broadway. Cum se declara patriot pina in maduva oaselor, n-a ezitat sa se inroleze in armata in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, unde i-a fost alocat un post de radiotelegrafist.

Dupa intoarcerea acasa, a avut parte de ceva succes in televiziune, insa in 1950 isi face bagajele si pleaca la Hollywood impreuna cu sotia sa. Dupa doi ani, reuseste sa se impuna in rolul din filmul lui Cecil B. DeMille “The Greatest Show on Earth”.

Cistigator al Premiului Oscar pentru rolul principal din superproductia “Ben-Hur” (1959), Heston a ramas in amintirea cinefililor prin impresionantele sale interpretari ale unor personaje istorice, in filme precum “Cidul”si “Cele zece porunci”. Acesta din urma, realizat cu un buget de 7.5 milioane de dolari, era cel mai scump film facut pina la acea vreme, dar a ajuns pe locul al doilea in topul celor mai profitabile filme ale tuturor timpurilor. S-a bucurat de un succes la fel de mare in pelicule SF, cel mai faimos exemplu fiind “Planeta maimutelor”.