"Cat timp SUA vor fi un inamic necredincios, terorizarea lor este de datoria noastra".

La cateva zile dupa atentatele din 11 septembrie 2001, Imamul al Sharif, cunoscut sub porecla de Doctor Fadl, scria aceste cuvinte justificand atentatele din New York. Sase ani mai tarziu, acelasi Doctor Fadl sustine ca jihadul, cum este practicat acum, "incalca legile Coranului", este "neproductiv" si chiar daunator cauzei. Pentru asta cere stoparea jihadului si punerii capat atentatelor sinucigase, noteaza ziarul El Pais. Mai mult chiar, el este de parere ca Osama Ben Laden, liderul Al Qaida sa fie judecat de un tribunal islamic pentru a-l fi "tradat" pe mollahul Omar, seful talibanilor si pentru a fi "pierdut" Afganistanul.

Intoarcere la 180 de grade

Cel care scrie aceasta diatriba impotriva conducerii Al Qaida are un amplu "pedigri" islamist. Doctorul Fadl in varsta de 57, egiptean si medic de profesie, a fondat gruparea Jihadul Islamic, iar cartea sa "Principalul stalp pentru pregatirea jihadului" este catehismul Al Qaida. El a fost pe de alta parte, mentorul lui Ayman al Zawahiri, compatriotul sau si actualul numar doi al organizatiei teroriste a lui Ben Laden. A fugit in Yemen dupa asasinarea in 1981 la Cairo a presedintelui Anuar el Sadat unde a fost arestat la sfarsitul anului 2001, intr-o operatiune comuna a CIA si a politiei yemenite. In 2004 a fost extradat in Egipt.

Din celula sa din inchisoarea Turrah, unde ispaseste o condamnare pe viata, Doctor Fadl si-a elaborat noua doctrina de 111 pagini intitulata "Revizuiri: documente privind rationalizarea jihadului in Egipt si in lume". Doua ziare, kuweitianul Al Jerida si egipteanul Masri Al Yaoum, l-au publicat in doua capitole. Noua carte a Doctorului Fadl a facut ravagii printre fanaticii radicalismului islamic, care in polemica lor au suscitat atentia unor responsabili americani. "A pus Al Qaida intr-o situatie foarte delicata", a declarat Mike Doran, adjunct al ministrului apararii.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.