La 30 de ani de la asasinarea omului politic italian si presedinte al Partidului Democratia Crestina, Aldo Moro, survenita la 16 martie 1978, a aparut o marturie interesanta si posibil importanta.

Steve Pieczenick, pe care administratia Carter l-a trimis la Roma, pentru a colabora cu autoritatile italiene la acest caz, a decis sa dezvaluie in sfarsit care a fost rolul sau. I-a facut aceste marturisiri jurnalistului francez Emmanuel Amara, care a publicat o carte ("L-am ucis pe Aldo Moro", Editura Cooper).

Aldo Moro a fost un important om politic al Italiei, fiind investit de doua ori in functia de premier intre anii '63 - '68 si '74 - '76. A fost unul dintre cei mai longevivi premieri italieni de dupa cel de al doilea razboi mondial, guvernand timp de mai bine de sase ani. Moro s-a evidentiat ca lider al partidului Democratiei Crestine si a fost rapit pe 6 martie 1978 de catre Brigazile Rosii, o grupare terorista din Italia a anilor '70, si apoi ucis dupa 54 de zile de captivitate.

Misiunea lui Pieczenick

Il Giornale sintetizeaza pasajele de cea mai mare relevanta ale cartii. Pieczenick a elaborat o strategie care viza doua obiective: 1) mentinerea in viata a lui Moro cat mai mult posibil, astfel ca ministrul de interne din acea vreme, Francesco Cossiga sa poata controla cat mai bine serviciile secrete, organele de politie si militarii, toate lasate in voia evenimentelor; 2) determinarea membrilor Brigazilor Rosii (BR) sa creada ca statul, chiar daca mentinea o fermitate aparenta, ar fi fost dispus sa negocieze.

In aceasta strategie, Pieczenick a inserat comunicatul fals din 18 aprilie, in care anunta ca corpul lui Moro a fost recuperat din lacul Duchessa, in muntii aflati la granita dintre Lazio si Abruzzo. Carabinierii au vazut insa suprafata lacului acoperita de un strat de gheata intact. Comunicatul fals era opera serviciilor secrete italiene, potrivit lui Pieczenick, care vroiau sa pregateasca opinia publica pentru ce era mai rau si sa dezorienteze BR. "A fost o initiativa brutala la care nu a participat direct, dar care a sacrificat viata omului de stat democrat-crestin in favoarea ratiunii de stat", a scris Pieczenick. "Uluiti, infuriati, dezamagiti", membrii brigazilor l-au asasinat pe ostatic.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.