Dupa esecul ultimelor negocieri cu autoritatile ucrainene, Gazprom ameninta ca va reduce livrarile de gaz cu 25 la suta, daca Ucraina nu se achita de datoria de un miliard si jumatate de dolari. Situatia este insa inca incerta.

Ultimele negocieri de acum patru zile intre Gazprom si compania de stat ucraineana Naftogaz au esuat.

Ambasadorul rus la Kiev, Victor Cernomardin, a spus insa duminica ca ar mai fi loc si de alte negocieri, in ciuda avertismentului Gazprom.

Oficialul rus a mai spus ca asteapta reactia guvernului de la Kiev, care trebuie sa semneze documentele privind plata datoriei ucrainene, asa cum au stabilit la inceputul lunii trecute presedintele rus Vladimir Putin si omologul sau ucrainean, Viktor Iuscenko.

Marul discordiei l-a reprezentat intermediarul controversat Ukr Energo.

Citeste si:

Gazprom a promis initial ca va renunta la acesta si-l va inlocui cu o structura mai transparenta.

Acum doua zile insa, premierul ucrainean Iulia Timosenko lasa sa se inteleaga ca Gazprom nu si-ar respecta angajamentul si acest lucru ar impiedica Kievul sa semneze ca va plati datoria, asa cum au stabilit Putin si Iuscenko.

"Guvernul nu va mai plati pe vechile scheme", a declarat doamna Timosenko.

O eventuala reducere a livrarilor de gaze catre Ucraina ar putea afecta mai multe tari europene care primesc gazul rusesc via Ucraina, asa cum s-a intamplat la inceputul anului 2006.

Comisia Europeana a anuntat ca va sta cu ochii pe ce se petrece si si-a exprimat speranta ca Moscova si Kievul isi vor solutiona problemele.