Dupa retragerea lui Fidel, Adunarea Nationala de la Havana l-a ales ieri pe Raul Castro drept succesorul lui 'El Lidero Maximo'.

Potrivit EVZ, Jose Ramon Machado (78 de ani), o alta figura istorica a „vechii garzi“ cubaneze va fi numarul doi al regimului de la Havana, post la care spera si reprezentantul asa-zisei generatii „intermediare“, Carlos Lage, in varsta de 56 de ani. Lage isi va pastra insa pozitia sa actuala, ramanand unul dintre cei cinci vicepresedinti ai Consiliului de Stat.

Cei 614 membri ai forului s-au reunit, ieri dupa-amiaza, pentru a alege un nou presedinte al Consiliului de Stat, Raul Castro fiind unicul candidat nominalizat pentru aceasta functie. Vizibil incordat, Raul (76 de ani) si-a facut aparitia in sala plenului forului legislativ cubanez la costum si cravata, in aplauzele celor prezenti.

Privind evolutia Cubei post-Fidel, Raul a declarat ca sunt excluse reforma si deschiderea politica sperate de comunitatea internationala. "Va fi o tranzitie spre ceva? Da, spre o forma mai buna de socialism", a subliniat Raul Castro, potrivit Romania Libera.

Analistii prevad ca Havana post-Fidel ar putea urma exemplul Chinei, de deschidere economica, cu mentinerea controlului politic in mainile Partidului Comunist.

Inainte de alegeri, Raul a promis ca va implementa o serie de reforme economice drastice, menite sa creasca nivelul de trai al populatiei, relateaza Cotidianul.

Totusi, Raul spune ca va incerca sa asigure o tranzitie politica lenta, care sa nu destabilizeze tara dupa disparitia lui Fidel din pesaj. In plus, el va lupta sa pastreze loialitatea armatei fata de Partidul Comunist si va inlatura de la conducere oficialii corupti.

In plus BBC informeaza, ca el are avantajul sustinerii economice din partea presedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, sustinere care se traduce prin milioane de barili de petrol ieftin.

Chiar daca ieri a fost o zi importanta pentru viitorul Cubei, locuitorii nu pareau deloc entuziasmati, si asta pentru ca ei si-au pierdut de mult speranta ca se va produce o schimbare majora in viata lor de zi cu zi.

"In calitate de cetatean, va spun ca nu sper in nimic. Nu mai avem sperante. Ne-am obisnuit cu viata aceasta de atatia ani incat, pana la urma, ne e indiferent cine e la putere, unul sau altul. Cel putin, pentru mine nu cred ca o sa fie vreo schimbare in bine", i-a declarat un cubanez corespondentului Euronews, citat de Romania Libera.

„Lucrurile s-ar putea schimba, dar Fidel nu a murit, iar oamenii sunt «fidelisti», nu comunisti“, a spus Mario Santos, un brutar din capitala Cubei, potrivit EVZ.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.