La o zi dupa confruntarile din Belgrad, fortele de politie UNMIK din orasul Mitrovita, aflat in nordul provinciei Kosovo, au fost atacate de sute de protestatari sarbi. Acestia au aruncat cu pietre si cocktailuri Molotov, au strigat "Kosovo este al nostru!" si au incercat sa forteze trecerea pe podul care separa cartierele albaneze de cele sarbesti.

Manifestatia de protest a sarbilor a debutat pasnic: ieri-dimineata, circa 300 de persoane se adunasera langa pod, fluturand steaguri sarbesti si cantand "Nu renuntam!". Toate magazinele din zona au fost inchise, podul a fost blocat de fortele KFOR, iar elicoptere au survolat orasul din 10 in 10 minute.

Intariri din Serbia

Citeste si:

Dupa-amiaza, circa 1.500 de sarbi, dintre care multi studenti sositi de la Belgrad, veniti "sa apere pamantul Serbiei", nu au incercat sa treaca podul, iar miscarea de protest s-a transformat intr-o confrunatre violenta. Manifestantii au atacat fortele de ordine cu pietre, sticle si artificii, iar politia ONU a raspuns cu focuri de avertisment si grenade lacrimogene.

Manifestatii de amploare sunt prevazute si pentru azi. Violente au izbucnit si la punctul de frontiera Merdare, aflat la circa 50 km nord-est de Pristina, unde sute de rezervisti din armata sarba s-au luat la bataie cu politisti si forte de mentinere a pacii aflate sub comanda NATO. Protestatarii au fost respinsi in partea sarbeasca a punctului de frontiera.