Turcia a trimis 10.000 de militari in nordul Irakului, intr-o operatiune terestra impotriva rebelilor kurzi, transmite NewsIn.

AFP, care citeaza un comunicat al armatei turce, spune, fara a preciza numarul, ca trupele turce au intrat in nordul Irakului in noaptea de joi spre vineri, pentru a-i urmari pe rebelii kurzi separatisti. Rebelii si-au stabilit bazele in aceasta regiune.

Operatiunea terestra a fost precedata de bombardamente aeriene si de artilerie, care au vizat taberele PKK din partea irakiana a frontierei dintre cele doua tari. Bombardamentele au avut loc ieri, intre orele 10.00 si 18.00, ora locala si a Romaniei, potrivit armatei.

"Dupa aceasta ofensiva reusita, a fost lansata la ora 19.00 o operatiune terestra de cealalata parte a frontierei, sprijinita de fortele aeriene", potrivit armatei turce, citata de AFP.

Televiziunea turca a anuntat ca numarul militarilor patrunsi pe teritoriul irakian joi seara, pentru a vina membrii organizatiei teroriste PKK, s-ar situa intre 3.000 si 10.000, dar ministrul irakian de Externe a incercat sa minimalizeze incidentul, declarind ca este vorba doar de citeva sute de soldati, relateaza Cotidianul.

Ministrul de externe al Irakului, Hoshiyar Zebari, el insusi kurd, a explicat, potrivit BBC, ca militarii turci nu cauta decat bazele rebelilor PKK, sustinand ca nu este vorba de o incursiune terestra majora a militarilor turci si nu se poate vorbi de o invazie a granitelor irakiene.

Militarii au avansat in Irak peste 5 kilometri dincolo de granita, intr-o zona, care potrivit ministrului de externe al Irakului este izolata si nelocuita.

Potrivit Reuters, cita de Cotidianul, un purtator de cuvint al PKK a declarat ca rebelii se luptau cu militarii turci: “Doi soldati turci au fost ucisi si opt raniti. Nu sint victime in rindul PKK”, a declarat Ahmed Danees, responsabil cu relatiile externe al PKK. Informatiile nu au fost verificate insa din surse independente.

Nu sunt primele atacuri ale armatei turce impotriva pozitiilor rebelilor PKK din Nordul Irakului. Anul trecut, in octombrie, Parlamentul a autorizat armata sa desfasoare, timp de un an, operatiuni impotriva PKK in nordul Irakului. Autoritatile de la Ankara afirma ca in zona se afla 4.000 de rebeli, care pregatesc atacuri impotriva Turciei, informeaza Realitatea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.