Pakistanezii au fost asteptati ieri la urne pentru alegerile legislative.

Scrutinul a inceput la la ora 3.00 GMT (05.00, ora Romaniei), in prezenta a peste 80.000 de membri ai fortelor de securitate, convocati pentru a asigura ordinea, dupa ce cinci persoane, intre care si un candidat al Opozitiei, au fost ucise in cursul noptii de duminica spre luni, in estul tarii, cu cateva ore inainte de inceperea alegerilor, informeaza Ziua.

Dincolo de teama de atentate, care i-a tinut pe multi pakistanezi departe de centrele electorale, mai exista insa si teama de frauda, care, potrivit Reuters, ar putea determina o adevarata reactie in lant.

Presedintele Pervez Musharraf a declarat ca va colabora cu partidul sau partidele care vor castiga alegerile.

„Oricare ar fi castigatorii alegerilor, in calitate de presedinte al Pakistanului, voi colabora cu acestia intr-o armonie totala", a declarat Musharraf potrivit Adevarul.

„Tensiunile interne aduc prejudicii Pakistanului si ar trebui sa construim o politica concilianta, care sa faca bine tarii. Voi coopera", a promis el dupa ce a votat intr-o sectie din Rawalpindi.

Potrivit BBC, alegerile sunt considerate practic un referendum pentru cei opt ani de mandat ai lui Musharraf, care au adus si alianta cu americanii, respinsa categoric de o buna parte a populatiei pakistaneze.

„Fireste, este un referendum in favoarea sau impotriva lui. Daca vor cistiga partidele de opozitie, acest lucru va arata ca populatia este impotriva lui, deci este o miza foarte mare pentru Musharraf“, a declarat pentru CNN, citat de Cotidianul, lt.-gen. in rezerva Talat Masood, analist politic.

Potrivit sondajelor de opinie, in acest moment cele mai multe sanse la alegeri le are Partidul Poporului, al carui lider, fostul premier pakistanez Benazir Bhutto, a fost asasinat recent in urma unui atentat sinucigas.

Cert este ca nici unul dintre cele trei mari partide pakistaneze nu va obtine majoritatea necesara formarii guvernului. Viitorul Pakistanului va fi decis de alegerea facuta de partidul lui Bhutto, de a se coaliza cu partidul aflat acum la guvernare sau cu cel al fostului premier Nawaz Sharif. Fostul premier Sharif a respins deja posibilitatea de a intra la guvernare atit timp cit Musharraf este presedinte.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.