Polonia si Cehia ar putea deveni tinte ale armatei ruse daca sunt de acord sa gazduiasca elemente ale scutului american antiracheta, a declarat luni un parlamentar rus, citat de agentiile locale de presa, transmite Reuters.

Afirmatiile lui Konstantin Kosaciov, un aliat al Kremlinului care prezideaza Comisia pentru afaceri externe a Dumei, intervine dupa progresul negocierilor dintre Varsovia si Washington in dosarul scutului antiracheta.
"Legaturile cu orice tari terte, in acest caz Polonia si Cehia, transforma aceste state in ostatici si complici la situatie", a declarat Kosaciov, citat de ITAR-TASS.

"Vor face o alegere, o alegere strategica, care va afecta securitatea acestor tari, pentru sistemele americane respective vor fi controlate si, in cel mai rau caz, o tinta pentru sistemele ruse de aparare", a afirmat Kosaciov, potrivit Interfax.

Moscova se opune proiectului american de a instala 10 rachete de interceptare in Polonia si o baza radar in Cehia. Desi Washington afirma ca sistemul vizeaza contracararea unor eventuale amenintari provenind din partea unor state-problema, ca Iranul, Rusia se teme ca reprezinta o amenintare pentru securitatea sa.
Obiectiile ruse vor fi discutate, probabil, in timpul vizitei premierul polonez la Moscova, in 8 februarie.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.