Micul oras turistic Windsor, obisnuit cu evenimentele regale, se pregateste sa gazduiasca miine casatoria dintre printul Charles si Camilla Parker Bowles, fara a se arata afectat de aminarea cu o zi a ceremoniei, din cauza funeraliilor Papei. Micuta asezare este situata pe malul Tamisei, iar in apropiere se afla celebrul colegiu Eton, unde au fost educati 20 de premieri ai Marii Britanii.

Bobbie Latter, un ghid al orasului, spune ca aminarea cu o zi a casatoriei va permite unui numar mai mare de oameni sa vina sa asiste, simbata fiind zi nelucratoare. "Aici avem fara intrerupere vizite de stat. Castelul este inchis de luni pentru ultimele pregatiri. Saptamina trecuta, politistii au controlat zona, muncitorii au revopsit un grilaj, BBC-ul si-a instalat echipamentele in capela, slujba urmind a fi transmisa in direct. Totul s-a desfasurat in liniste, fara a deranja grupurile obisnuite de turisti.

Suvenirurile se vind ca piinea calda

Ca peste tot in Marea Britanie, Printesa Inimilor, Diana, continua sa domine in magazinele de suveniruri, numele si chipul ei fiind inscriptionat pe farfurii, cesti, prosoape de bucatarie si halbe de bere, fiind urmata de regina, regina-mama si printul William. Produsele cu efigia lui Charles si Camilla sint destul de putine. Totusi, faptul ca aproape toate au ramas inscriptionate cu data initiala a nuntii, de 8 aprilie, le-a adus un plus de interes din partea colectionarilor. Performanta este cu-atit mai remarcabila cu cit, la pretul de 20 de lire sterline, cestile "oficiale" sint de trei ori mai scumpe decit cele normale.

Rochia Camillei, secret de stat

Camilla Parker-Bowles pastreaza in mare secret rochia de mireasa pe care o va purta miine la nunta cu Printul Charles, insa casa de moda aleasa de ea ofera citeva informatii despre stilul creatiei.
Casa de moda britanica Robinson Valentine, cea care va realiza rochia de mireasa a Camillei, este cunoscuta pentru creatiile elegante, deseori cu accesorii de matase, care subliniaza liniile corpului. Sotia premierul britanic, Cherie Blair, se imbraca la acelasi creator tocmai datorita liniei clasice. "Rochia va fi cu siguranta eleganta, nu batrineasca, dar clasica si cu un tuseu modern", afirma Emily Bolitho, editor al revistei "Brides".

Stilistii acestei case sint, de altfel, creditati cu trasformarea imaginii de matroana a Camillei intr-una mai sofisticata, demna de familia regala. Ca accesoriu, se asteapta ca mireasa lui Charles sa poarte o brosa, cu o perla neagra inconjurata de diamante, daruita de bunicul printului amantei sale, Alice Keppel, care este bunica Camillei Parker-Bowles. Conform traditiei regale, aurul folosit pentru verighete provine de la mina Sf. David si are 22 de carate. Mirele si mireasa vor veni la ceremonie intr-un Rolls Royce Phantom V din 1962, folosit de bunica lui Charles, defuncta Regina Mama Elisabeta.

Frig si ploaie

Deja obligati sa-si amine casatoria civila cu 24 de ore din cauza funeraliilor Papei, Charles si Camilla isi vad ceremonia amenintata de vremea rece prognzata pentru simbata. Meteorologii anunta o temperatura de 6 grade C la Windsor, cu circa 6 grade C in minus fata de media acestei perioade. Senzatia de frig va fi amplificata si de rafale de vint venite dinspre nordul Europei, subliniaza presa britanica care vede in aceste previziuni ultima lovitura data unei casatorii aparent blestemate inca de la inceput. Totodata, Camilla va trebui sa se gindeasca si la o umbrela pentru ca sint prevazute averse de ploaie.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.