Potrivit Gandul, presedintele Nicolas Sarkozy urmeaza sa semneze, maine, un acord-cadru cu Emiratele Arabe Unite (EAU) „privind utilizarea pasnica a energiei nucleare”, a dezvaluit chiar liderul de la Elysee intr-un interviu acordat cotidianului Al Hayat, citat de AFP. Acordul va fi al treilea de acest tip semnat de Franta, dupa alte doua cu Libia si Algeria, in cadrul unor vizite anterioare ale lui Sarkozy la Tripoli, in iulie 2007, si la Alger, in decembrie 2007.

„Am spus adeseori ca lumea musulmana nu este mai putin indreptatita decat restul statelor sa recurga la un program nuclear civil pentru nevoile sale energetice, in deplina conformitate cu obligatiile dreptului international”, a precizat Sarkozy, argumentand astfel furnizarea de tehnologie nucleara catre statele islamice, in contextul crizei nucleare iraniene.

Conform Adevarul, surse industriale afirmau ca sunt asteptate contracte importante cu Suez, principalul producator de electricitate din regiune. Vizita in Qatar ii va permite presedintelui francez sa discute cu seicul Hamad bin Khalifa Al Thani, care a jucat anul trecut un rol important in eliberarea infirmierelor bulgare.

insotit de mai multi ministri si de o impresionanta delegatie de oameni de afaceri in aceste vizite, Sarkozy a fost nevoit sa o lase acasa pe iubita sa, Carla Bruni, dupa ce un diplomat saudit a sugerat ca ar fi mai potrivit ca pre­­sedintele sa viziteze singur ta­ra, din res­pect pentru religia musulmana.