Parlamentul turc a adoptat o lege prin care interzice fumatul in baruri si restaurante, ceea ce constituie o miscare foarte indrazneata, intr-o tara considerata bastion al fumatorilor, relateaza NewsIn.

Legea, care va intra in vigoare la patru luni dupa aprobarea de catre presedinte, prevede o perioada de tranzitie de 18 luni pentru cafenele, baruri si restaurante. Noua lege, sustinuta de Partidul Justitiei si Dezvoltarii (AKP, aflat la putere) al premierului Recep Tayyp Erdogan, adversar al tutunului, prevede amenzi serioase pentru contravenienti.

Legea interzice fumatul in cladirile administratiilor, la locul de munca si in locurile publice, precum restaurante si cafenele. Ea vizeaza si spatiile comerciale, scolile, stadioanele si spitalele.

Fumatorilor nu li se va permite sa-si aprinda tigara decat in spatii special amenajate in hoteluri, spitale psihiatrice sau inchisori.

Organizatorii evenimentelor sportive sau concertelor pot stabili spatii amenajate pentru fumatori. In cazul incalcarii legii, dupa un avertisment scris firmele private vor trebui sa plateasca o amenda de pana la 5.000 de lire turcesti (2.900 euro). Persoanele risca o amenda de 50 de lire turcesti (29 euro).

In Turcia aproximativ 60% dintre barbati si 20% dintre femei sunt fumatori. Fumatul este deja interzis in Turcia in autobuze, avioane, insa restrictiile existente sunt deseori ignorate, iar imaginea persoanelor care fumeaza sub panouri pe care scrie "Fumatul interzis" este deseori intalnita.

Potrivit Cotidianul, cu citeva ore inainte ca legea sa fie adoptata, parerile turcilor erau impartite. Proprietarul localului Cicek Bar si-a manifestat neincrederea ca norma va putea fi aplicata in locurile destinate distractiilor.

“Sint de acord cu aplicarea ei in spitale si scoli, dar este de neinteles de ce vor sa interzica tigarile in zonele dedicate entertainmentului. Au obiceiul sa dea nastere la atit de multe legi, incit ele sint uitate dupa trei zile. Chiar daca astfel de legi sint aplicate si in alte tari, societatea noastra nu este pregatita pentru asa ceva”, precizeaza acesta, citat de publicatia turceasca “Bianet”.

Proprietarul localului a mai adaugat in apararea cauzei sale ca si-a impartit barul in zone destinate fumatorilor si nefumatorilor cu patru ani in urma. Insa lucrurile stau altfel privite din perspectiva celor care nu sint invaluiti de acest viciu. In majoritatea localurilor, “mesele pentru nefumatori sint mai putine ca numar si mai apropiate de usile de la intrare”, subliniaza Karaca, o adepta a plaminilor curati.

“Atitudinea de dominare si egoismul fumatorilor se manifesta astfel”, considera ea, neuitind sa se plinga si de efectele neplacute ale fumului de tigara: “Ma simt de parca as fi fumat eu insami si am senzatia ca ma sufoc. Hainele imi miros a fum”. Alte persoane care sustin initiativa guvernului aduc in sprijinul ei faptul ca in Turcia unu din cinci cazuri de deces sint asociate consumului de tutun, iar bolile legate de fumat costa aceasta tara aproape doua miliarde de euro pe an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.