Adunarea din New Jersey a adoptat astazi un proiect de lege prin care a abolit pedeapsa cu moartea in acest stat, a anuntat un purtator de cuvant, informeaza NewsIn.

Textul a fost adoptat cu 44 voturi pentru si 36 impotriva, a spus Joe Donnelly, seful biroului de presa al Adunarii, unde democratii sunt majoritari.

New Jersey devine astfel primul stat american care a adoptat luni acest proiect de lege ce inlocuieste pedepasa capitala cu inchisoarea pe viata. Textul mai trebuie promulgat de guvernatorul de New Jersey, Jon Corzine, un democrat care a promis ca va actiona rapid.

Dezbaterile, care au durat trei ore si au fost transmise pe site-ul instantelor legislative din New Jersey, au fost foarte animate intre adversarii si sustinatorii pedepsei capitale.

"Priviti sudul Statelor Unite, unde executiile condamnatilor sunt frecvente. Nivelul criminalitatii nu a scazut, din contra", a spus Christopher Bateman, un republican care a votat pentru abolire.

"Aceste dispozitii vor fi in beneficiul criminalilor", a spus Richard Merkt, un alt republican, in timp ce deputatul Maria Karrow, republican, a vorbit despre "monstri".

In urma acestor dezbateri, opt persoane care sunt condamnate la moarte in New Jersey, ar putea sa scape de aceasta pedeapsa. Ultima executie care a avut loc in New Jersy, dateaza din anul 1963, conform NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.