Zubaydah, primul membru influent al gruparii capturat de Statele Unite dupa 11 septembrie, a fost supus la metoda ce presupune simularea inecului, a spus John Kiriakou, precizand ca folosirea acestei trehnici a fost aprobata de responsabili ai CIA. Intrebat daca aceasta tehnica se aseamana cu tortura, el a raspuns: "Pe atunci, nu. Cred ca mi-am schimbat opinia si cred ca simularea inecului este ceva ce nu mai trebuie practicat", potrivit unui interviu pentru ABC News.
Aceasta tehnica a facut totusi diferenta, a spus fostul ofiter CIA. "A doua zi dupa interogatoriu, Zubaydah a spus ca Allah l-a vizitat noaptea in celula sa si i-a spus sa coopereze. Dupa aceea, a raspuns la toate intrebarile", a explicat el. "Valoarea informatiilor pe care le-a transmis a permis evitarea a numeroase atacuri, poate zeci", a subliniat Kiriakou.
Intrebat despre recurgerea la metode dure in timpul interogatoriilor, el a raspuns: "Suntem americani si stim mai bine. Nu ar fi trebuit sa recurgem la astfel de lucruri, dar ce s-ar intampla daca nu supunem o persoana la tehnica simularii inecului si se produce un atac? Intr-un astfel de caz mi-ar fi greu sa mai iert".
"Ca multi americani, sunt impartit intre ideea ca simularea inecului este tortura si calitatea informatiilor de multe ori obtinute astfel", a spus fostul ofiter CIA.
De ce torturam
Un fost ofiter CIA care a condus interogarea lui Abu Zubaydah, un presupus membru influent al retelei al-Qaida, a justificat luni, recurgerea la tehnici ce se aseamana cu tortura, pentru interogarea presupusilor membri al-Qaida.
Discutii asupra articolului "De ce torturam":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
hmmmm...
(16 comentarii, 317 vizualizari)
sunt mii de persoane din europa de est care sunt supuse unor chinuri mult mai groaznice decat prizonierii aia. exemple: cersetorie, prostitutie, munca fortata...
diferenta dintre ofiteri americani si ofiteri romani (vezi stanculescu vs ceausescu)
(1 comentariu, 275 vizualizari)
conducatorii lumii...
(1 comentariu, 248 vizualizari)
tortura trebuie practicata daca vrem sa scapam de criminali.
(5 comentarii, 169 vizualizari)
doamneee....
(1 comentariu, 169 vizualizari)
minciuni...tortura se va practica mereu
(1 comentariu, 116 vizualizari)
