In doua saptamini, UE ar putea avea parte de cea mai mare extindere din istorie a zonei libere de vize.

Largirea zonei Schengen are nevoie de binecuvintarea ministrilor de Interne din UE, care au dezbatut chestiunea ieri, la Bruxelles.

Comisarul european pentru afaceri interne, Franco Frattini, a declarat ca ar fi „un frumos cadou de Craciun“ care va permite persoanelor din Europa Centrala si de Est sa calatoreasca liber in spatiul UE.

Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia si Cehia, care au aderat la UE in 2004, sint vizate de „cadoul“ de care vorbea comisarul Frattini. Controalele la granitele terestre urmeaza sa fie desfiintate pe 21 decembrie anul acesta, iar cele de pe aeroporturi, in martie 2008.

Premierul slovac a fost printre primii care au salutat masura despre care a spus ca marcheaza caderea ultimei bariere in calea obtinerii calitatii complete de membru UE. Acesta a mai spus ca astfel separarea dintre nou si vechi in Europa va lua sfirsit.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.