Un fost preot catolic american a fost condamnat la zece ani si patru luni de inchisoare cu executare, dupa ce a pledat vinovat pentru acte de pedofilie, intr-unul dintre rarele cazuri de acest gen care ajung in penal, informeaza NewsIn.

Michael Stephen Baker, in varsta de 59 de ani, si-a recunoscut faptele. Preotul a ispasit deja aproape trei ani de detentie, care ii vor fi scazuti din sentinta, potrivit deciziei judecatorului Curtis Rappe de la tribunalul din Los Angeles.

Faptele s-au derulat intre 1994-1995 in ceea ce priveste o prima victima si intre 1996-1997 in ceea ce priveste un alt copil. Unul dintre avocatii condamnatului, Leonard Levine a afirmat ca acesta "a acceptat sa isi asume responsabilitatea faptelor sale pledand vinovat si fiind condamnat".

La randul sau, reprezentantul Parchetului, William Hodgmann a apreciat ca pedeapsa este corecta si a remarcat ca decizia preotului de a pleda vinovat a scutit victimele de a depune marturie in timpul procesului.
Biserica Catolica americana este zguduita de multiple scandaluri de pedofilie din 2002 si a fost nevoita sa achite peste trei miliarde de dolari despagubiri victimelor preotilor. Rareori insa plangerile ajung in penal.

Potrivit organizatiei Bishop accountability, circa 3.000 de preoti din cei 42.000 din Statele Unite, au facut obiectul unui denunt pentru presupuse fapte de pedofilie, informeaza NewsIn.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.