Criza economica din republica separatista ameninta regimul lui Igor Smirnov.

La aproape un an dupa ce a primit un nou mandat la „carma" teritoriului din stanga Nistrului, liderul separatist de la Tiraspol, Igor Smirnov, simte in ceafa suflul nemultumirii populatiei. Potrivit „Deutsche Welle", Transnistria s-ar afla in pragul unei revolte populare, pe fondul crizei economice cu care se confrunta republica separatista de mai bine de patru luni.

Locuitorii din Transnistria incep sa acuze prapastia tot mai adanca dintre saracia in care se zbat si luxul in care traiesc liderii clanului separatist de la Tiraspol. Bugetarii nu si-au mai primit salariile de mai bine de trei luni, produsele de baza se scumpesc de la o zi la alta din cauza secetei, iar Rusia a incetat sa mai trimita ajutoare umanitare si sa sustina financiar regimul de la Tiraspol, relateaza „Deutsche Welle".

Potrivit sursei citate, Transnistria s-ar afla in pragul unei revolte populare, intrucat populatia si-a pierdut speranta in capacitatea administratiei de la Tiraspol de a schimba situatia. incercand sa tempereze furia oamenilor, liderii transnistreni au achitat partial restantele la pensii din banii acumulati la plata gazelor naturale, bani care, in mod normal, ar fi trebuit sa ajunga in conturile Gazprom. Tiraspolul a mai facut acest lucru in august, cand a acoperit o parte din deficitul bugetului tot cu banii destinati companiei ruse.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.