Toate partidele politice italiene au decis ieri sa-si anuleze manifestarile prevazute la sfarsitul campaniei electorale pentru alegerile regionale din 3 si 4 aprilie, in semn de respect fata de Papa Ioan Paul al II-lea. Vestile proaste despre starea sanatatii Suveranului Pontif si-ar putea pune amprenta asupra scrutinului, transformandu-l intr-o trista formalitate.

Si totusi, alegerile programate in 14 din cele 20 de regiuni ale Italiei sunt considerate un test decisiv, o ultima infruntare electorala intre putere si opozitie inaintea legislativelor din mai 2006. Aproape 42 de milioane de alegatori (adica 80 la suta din electorat) sunt asteptati la urne pentru a-i desemna pe presedintii celor 14 regiuni: Piemont, Lombardia, Venetia, Liguria, Emilia-Romagna, Toscana, Marche, Umbria, Lazio, Abruzzo, Campagna, Puglia, Basilicata si Calabria. Cu aceeasi ocazie vor fi alesi presedintii provinciilor Viterbo (langa Roma) si Caserta (langa Napoli), precum si primarii din 368 de localitati. Un al doilea tur de scrutin este prevazut peste doua saptamani, dar numai pentru alegerile provinciale si municipale. Cele regionale se desfasoara intr-un singur tur, dupa principiul "castigatorul ia totul".

In prezent, coalitia de dreapta, condusa de premierul Silvio Berlusconi, controleaza opt din cele 14 regiuni. Sondajele arata insa ca "Uniunea" partidelor de stanga, avandu-l in frunte pe Romano Prodi, are mari sanse sa-si adjudece patru din fiefurile puterii. Intre acestea, regiunea Lazio, care include si Roma. Cu toate acestea, premierul Berlusconi nu parea ingrijorat de o eventuala infrangere in Lazio, afirmand ca "nimic nu s-ar schimba" intr-o asemenea eventualitate. Spre deosebire de seful guvernului italian, actualul presedinte al regiunii, Francesco Storace, a facut o declaratie transanta, simtind pericolul: "Daca pierdem in Lazio, succesorul lui Berlusconi va fi Prodi".

Nu a fost prima oara cand Berlusconi a parut detasat de problemele si de miza campaniei electorale. Unii au vazut in aceasta atitudine expresia unei strategii subtile: in cazul infrangerii coalitiei sale, lui "Il Cavaliere" personal nu i s-ar putea imputa nimic.
De partea cealalta, stanga crede in victorie dupa o campanie in care a lansat atacuri dure la adresa dreptei. Cele mai multe dintre aceste atacuri, in care a beneficiat si de sprijinul sindicatelor, au tintit in ceea ce unii analisti considera a fi "calcaiul lui Ahile" pentru coalitia majoritara: situatia economica.

Statisticile intocmite de Banca d'Italia aratau ca datoriile familiilor italiene au crescut cu 14,4 la suta in 2004, ca din 2000 pana in prezent un sfert dintre intreprinderi si-au pierdut competitivitatea si ca vanzarile en detail au scazut, inclusiv la produsele alimentare. Chiar si cresterea economica substantiala promisa de Berlusconi anul acesta s-ar putea dovedi anemica, de numai 1,5 la suta.

"Nu sunt deprimat. Dimpotriva, sunt in plina efervescenta", a comentat, sigur pe sine, actualul premier. "Nici eu nu sunt deprimat, dupa cateva cafele. Dar criza sistemului economic este evidenta", i-a replicat seful sindicatelor din comert. Ramane de vazut cat de deprimati vor fi alegatorii...


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.