Capturarea in conditiile unui film hollywoodian a narcotraficantului columbian Diego Montoya, alias "Don Diego", ar provoca disparitia cartelului sau, ceea ce ar antrena scaderea exporturilor de cocaina spre SUA, sustin autoritatile. Nimic mai fals...

Cand o organizatie criminala este lovita "la cap", ea dispare. Dar bandele de traficanti de droguri au cu totul alte reguli, cel putin in Columbia, tara cea mai afectata de acest flagel. In pofida declaratiilor autoritatilor columbiene, arestarea recenta in departamentul Valle del Cauca a marelui capo Diego Montoya nu inseamna deloc inceputul sfarsitului narcotraficului. S-a prezentat aceasta arestare ca o rasturnare a unui imperiu al cocainei condus de Don Diego, care exporta 70% din drogul vandut in SUA si in Europa.

Persista un soi de razboi al pozitiilor care are loc intre marii actori ai narcotraficului, ei se scindeaza intr-o multitudine de celule cand situatia o cere, asa cum este cazul acum pentru cartelul din Norte del Valle - al carui mare sef era Don Diego - pentru a se regrupa sub conducerea altui capo care a stiut sa-si asasineze vechii asociati si sa le preia afacerea.

Arestarea lui Montoya este desigur o operatiune buna pentru fortele de ordine columbiene, cu atat mai mult cu cat recent s-a aflat ca o buna parte a ofiterilor armatei prezenti in Valle erau la ordinele baronului drogului, permitandu-i sa scape justitiei. Dupa arestarea lui Don Diego au fost prinsi doi colonei, patru comandanti, doi capitani si doi locotenenti. Dar raman destule intrebari in jurul acelei arestari.

De ce, dupa capturarea lui Montoya, armata nu i-a urmarit si pe cei peste 400 de oameni din cordonul sau de securitate?

De ce, in aceeasi zi, pe seara, trupele au parasit proprietatea unde avusese loc arestarea bossului fara a securiza zona si fara a mai cauta si alti traficanti?

De ce autoritatile s-au multumit doar cu arestarea marelui sef al mafiei din Valle si nu s-au preocupat de structurile legate de paramilitarii columbieni?


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.