Serbarea s-a terminat: far­furiile, paharele au fost stranse, tavile cu resturi de mancare au disparut, au ramas flamanzii care nu inteleg de ce inaintasii lor au mancat pe saturate, iar ei sunt impinsi spre usa ca niste oaspeti nepoftiti.

Impotriva imigrantilor din Eu­ropa fosta comunista, din Asia, din Africa veniti ilegal sau cu acte dubioase se iau masuri du­re, sunt toti considerati niste delincventi potentiali si tratati ca atare, regulile stabilite in tari­le bogate ale Europei, in Statele Unite, in Australia si Noua Ze­elanda, prin care existenta lor ar putea deveni legala sunt din ce mai draconice.

Ceea ce Roma­nia percepe acum ca un scandal in relatiile cu autoritatile itali­ene nu este decat expresia unor tensiuni, nerezolvate la timp, consecintele unei situatii lasate sa evolueze sau sa putrezeasca.

Ca intotdeauna in proble­mele serioase, cauzele sunt eco­nomice: incetinirea dezvoltarii din tarile puternice ale Uniu-nii Europene - Germania, Franta, prudenta Marii Brita­nii - restrang disponibilitatile de a imparti prajitura cu nou-venitii si politicienii nu fac de­cat sa potenteze si sa dea glas nelinistilor populare. Imigratia a fost unul din motoarele cresterii in anii a70, a80: sunt anii cand comunitatile emigrantilor turci au devenit semnificative in Germania pe atunci occiden­tala, cand cetatenii din Com­monwealth au asigurat cu forta de munca necesara expansiunea economica a Marii Britanii. in Franta, emigratia masiva din tarile Magrebului, dar si din Portu­galia sau Afri­ca neagra a fost acceptata si in­tegrata la limita minimei dispo-nibilitati pentru a face fata nece-sitatilor econo­miei in expan­siune.

Stagnarea din Germania sau Franta, saltul teh­nologic postin-dustrial au mar­ginalizat aceasta mana de lucru fara inalte calificari. Evenimentele dramatice din urma cu doi ani din imprejurimile Parisului nu au fost atat expresia unui soc in­tre civilizatii, cat revolta bezme­tica intretinuta de largi categorii de tineri (emigranti la a doua sau a treia generatie), neadaptati la realitatile tarii ai caror cetateni au devenit parintii lor.

Atacuri­le teroriste din septembrie 2001 si tensiunea creata de ele in mai toate tarile europene au pus in termeni noi problema adaptarii comunitatilor cu alte religii sau cu alte moduri de viata. La ori­ginea acestor respingeri se poa­te detecta neputinta economica a tarilor dezvoltate de a integra un numar mare de straini, de a-i include in piata muncii si de a le oferi drepturile (scoala, asis­tenta sociala si medicala) impli­cate de aceasta pozitie.

Realitatea saturatiei capata expresie politica: in toate tarile europene, partidele de extrema dreapta castiga teren cand pro­pun masuri ferme impotriva imigratiei, in replica partidele „onorabile" ratacesc si ele pe te­renurile accidentate ale discur­sului xenofob si ale invinovatirii globale a strainilor pentru ni­velul ridicat al delincventei: se realizeaza astfel un consens cu totul inedit intre resentimentele populare, demagogia politica si durele realitati economice.

Citeste si:

In acest context, chiar in tarile cu o democratie in afa­ra oricarui dubiu se propun si se adopta legi la marginea respectarii drepturilor omu­lui. Doua exemple recente: in Franta, o lege noua impune un test ADN celor care cer reuni­ficarea familiei, decretul itali­an permite, de fapt, expulza­re din tara pentru delictul de „mutra".

Prezenta strainilor a de­venit o problema exploziva in planul vietii cotidiene, dar si in cel al optiunilor politice, ce­le doua segmente se potenteaza reciproc creand o dinamica eu­ropeana - dar nu numai - ine­dita. Birocratia europeana dis­cuta ininteligibil pentru elec­torat despre ponderea voturi­lor, in timp ce popoarele Uniu-nii traiesc o renastere agre­siva a sentimentului identi­tar tradusa prin respingerea strainului, amalgamand imagi­nea delincventului cu cea a spe­cialistului cu o inalta califica­re amenintand sa ocupe un loc de munca dorit de un cetatean majoritar. Nu se stie care e mai periculos.

Pe urmele cazului Mailat se tot spune - corect - ca proble­ma rromilor e una europeana. Problema nu e cea a introduce­rii distinctiei dintre rromi si ro­mani. Ei toti sunt la fel de straini pentru italianca patimasa stri­gand in microfon ca „Italia e a italienilor".

Problema euro­peana e determinata de vite­za actiunilor discriminatorii ale unor politisti care fac ex­ces de zel, ale unor politicieni ingrijorati de locul lor in parla­ment. Ei stimuleaza xenofobia, mai persistenta decat discursul iluminist al drepturilor omu­lui. Ceea ce se intampla acum e semnul incheierii unui ciclu istoric.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, nationalismul xenofob insotit de masuri dis­criminatorii era considerat un prolog la ascensiunea nazismu­lui. in pofida opiniei comune, istoria nu se repeta. Nu nazis­mul ameninta Europa, ci o re­pliere autista, sustinuta de vo­turi in Elvetia si Austria, in Ita­lia si in Olanda, in Germania si in Franta. Proiectul european este periclitat nu de intarzierea adoptarii actelor constitutive, ci de afirmarea diferentelor eco­nomice, politice, de mentalitati devenite covarsitoare.

Pe masa Europei au ramas fetele de masa murdare.