Cele peste 20 de proiecte legislative propuse de premierul Gordon Brown sunt destul de dure, insa nu vor creste suficient gradul de siguranta pentru cetatenii britanici, dar le vor limita libertatile democratice, spun analistii, citati de presa internationala. Recent, seful serviciilor secrete britanice (MI5) a declarat ca gruparile teroriste racoleaza copii pe teritoriul Regatului Unit, pe care ii transforma in militanti si atentatori sinucigasi. Daca anul trecut MI5 urmarea aproximativ 1.600 de persoane suspectate de terorism, anul acesta numarul lor a crescut la peste 2.000, insa autoritatile cred ca numarul celor care fac parte dintr-o grupare terorista care activeaza pe teritoriul Marii Britanii este cel putin dublu.

Seful MI5 spune ca teroristii racoleaza copii din cadrul cluburilor sportive si al grupurilor de sustinere pentru consumatorii de droguri. De aceea, alaturi de Italia, Portugalia si Franta, Guvernul de la Londra s-a angajat intr-o vasta operatiune antiterorista, care a fost declansata ieri. Politistii italieni au anuntat ca au retinut 20 de suspecti, care fac parte din celule islamiste. Acestia recrutau, pe teritoriul acestei tari, teroristi sinucigasi pentru Irak si Afganistan. Fortele de ordine au descins la mai multe locatii din nordul tarii, care apartineau teroristilor si unde au descoperit si confiscat armament, detonatoare electronice de la distanta, manuale cu tehnici de lupta de gherila si acte de identitate false.