Parlamentul francez a aprobat un proiect de lege ce prevede teste ADN pentru imigrantii care cer reintregirea familiei.
Parlamentul francez a adoptat marti controversatul proiect de lege care prevede teste ADN pentru imigrantii care vor sa-si reintregeasca familia. Documentul a fost aprobat mai intii in Camera Deputatilor, unde a obtinut un scor echilibrat - 282 de voturi pentru si 235 impotriva. Citeva ore mai tirziu, senatorii au dezbatut si ei textul. Aici, proiectul a beneficiat de sprijinul a 185 de parlamentari, in vreme ce 136 l-au respins. Opozitia de stinga a anuntat ca va contesta actul normativ la Curtea Constitutionala - ultima modalitate prin care politicienii mai pot impiedica aplicarea sa. Aici, soarta proiectului este incerta deoarece Curtea Constitutionala e condusa de Jean-Louis Debre - un sustinator al lui Jacques Chirac, care are relatii conflictuale cu Nicolas Sarkozy. (Se stie ca actualul lider de la Paris e un adept fervent al legii testelor ADN.)

Proiectul de text a fost elaborat si prezentat pe 12 septembrie de ministrul Imigratiei, Birce Hortefeux. Forma initiala era extrem de dura si continea unele prevederi care au scandalizat organizatiile pentru drepturile omului. Cel mai controversat articol se referea la restrictionarea accesului la adaposturi de urgenta pentru imigrantii ilegali. O comisie senatoriala a respins aceasta forma a legii, iar textul a fost amendat in guvern. Dupa sanctionare, proiectul s-a mai „indulcit putin“. Articolele „salbatice'' au fost eliminate, iar regulile testarii ADN s-au mai imblinzit. In forma actuala, documentul prevede ca testele ADN sa fie realizate la cererea candidatului, pe cheltuiala statului. Se va verifica doar legatura genetica cu mama, pentru a se evita situatiile penibile in care un tata afla ca nu este parintele biologic al copilului sau. Nici aceasta versiune „indulcita“ a legii nu a redus insa criticile opozantilor. Ea a stirnit nemultumire inclusiv printre unii membri ai guvernului. Iar secretarul de stat pentru politica urbana, Fadela Amara, de origine algeriana, a catalogat proiectul drept „dezgustator“.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.