Miercuri si joi, Gates va ateriza in Olanda, unde va participa, alaturi de colegii din NATO, la o reuniune informala, unde va solicita partenerilor sa trimita intariri in Afganistan. Tot acolo, el va avea o discutie separata cu omologul turc, in conditiile in care Ankara ameninta cu o incursiune militara in nordul Irakului, impotriva bazelor rebelilor kurzi... La Kiev, ministrul american va incerca sa obtina sprijinul Ucrainei in delicatul dosar al scutului aerian, subiect care provoaca mare nervozitate in Rusia vecina. SUA doresc sa desfasoare in Polonia o instalatie de interceptare a rachetelor si o statie radar in Cehia, ca raspuns la o eventuala amenintare din partea unor tari precum Iran. Moscova vede insa in planurile SUA o amenintare directa la adresa securitatii ei nationale. Pe acest fundal, presedintele ucrainean Viktor Iuscenko a tinut sa precizeze ca nu va discuta posibilitatea instalarii pe teritoriul tarii sale a unui asemenea scut.