Gates, aflat de 14 ani neintrerupt in top, este urmat de Warren Buffett, cu o avere estimata la 52 miliarde dolari.

Topul celor mai bogati zece americani este completat, in ordine, de Sheldon Adelson (28 miliarde dolari din domeniul hotelier si al jocurilor de noroc), Lawrence Ellison, de la Oracle (26 miliarde dolari), Serghei Brin si Larry Page, de la Google (fiecare cu cate 18,5 miliarde dolari), Kirk Kerkorian (18 miliarde dolari din investitii si jocuri de noroc), Michael Dell (17,2 miliarde dolari), Charles si David Koch (17 miliarde dolari fiecare din domeniul petrolier) si Paul Allen, de la Microsoft (16,8 miliarde dolari).

Averea neta cumulata a celor mai bogati americani a crescut cu 290 miliarde dolari fata de anul precedent, la 1.540 miliarde dolari.

Ultimul loc in clasamentul Forbes il impart 21 de oameni de afaceri, cu averi egale, de 1,3 miliarde dolari.

Anul trecut, cea mai mica avere din top se ridica la un miliard dolari.

Fete noi

Forbes 400 cuprinde 45 de membri noi, dintre care aproape jumatate si-au dobandit averile din activitatile fondurilor de hedging si ale fondurilor de investitii private.

Astfel, David Bonderman si James Coulter, de la Texas Pacific Group, au intrat in top alaturi de William Conway, Daniel D'Aniello si David Rubenstein, de la Carlyle Group.

De asemenea, intre noii membri ai clasamentului se numara si Peter Peterson si Hamilton James, de la Blackstone.

Citeste si:

Cel mai tanar si cel mai batran

Cel mai tanar reprezentant al topului Forbes este John Arnold, in varsta de 33 de ani, un fost trader la Enron, care in prezent conduce fondul de hedging Centaurus Energy si a acumulat o avere de 1,5 miliarde dolari.

In acelasi timp, cel mai varstnic membru al clasamentului este John Simplot, in varsta de 98 de ani, cu o avere estimata la 3,6 miliarde dolari si afaceri in domeniul agricol.

Cel mai importat avans

Pe parcursul ultimului an, averea lui Kirk Kerkorian a inregistrat cel mai important avans, de noua miliarde de dolari, pe fondul cresterii actiunilor cazinoului MGM Mirage cu 135%.

Kirk Kerkorian a intrat in topul primilor zece americani in functie de avere

Astfel, Kerkorian a intrat in topul primilor zece americani in functie de avere, alaturi de Sergey Brin si Larry Page, ale caror averi au crescut cu 4,4 miliarde dolari si, respectiv 4,5 miliarde dolari.

Page si Brin l-au devansat astfel, pe Paul Allen, co-fondatorul Microsoft, si pe familia Walton, mostenitorii lui Sam Walton, fondatorul Wal-Mart Stores, care au ajuns pe locul al 12-lea in top, dupa ce actiunile retailerului au scazut cu 17% pe parcursul anului trecut.