Doua proiecte controversate sustinute de presedintele Nicolas Sarkozy agita zilele acestea apele in Franta. Unul dintre ele, proaspat aprobat de Adunarea Nationala, face parte din reforma legii imigratiei si autorizeaza folosirea testelor ADN pentru strainii care depun cerere de reintregire a familiei.
CONDTII
Astfel, un imigrant stabilit legal in Franta, care doreste sa isi aduca una sau mai multe rude in vederea reintregirii familiei, va dovedi legatura de sange prin intermediul acestui test, daca este originar dintr-o tara “in care starea civila prezinta carente” si “in cazul inexistentei documentului de stare civila” sau “existentei unor indoieli serioase cu privire la autenticitatea acestuia”.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Nicușor Dan știe care va fi principalul lui rival la alegerile pentru...
Sursa: wall-street.ro