Israelul s-a declarat multumit in legatura cu "capacitatea de intimidare" regasita dupa conflictul din 2006 din Liban, facand referie la raidul aerian asupra Siriei, din data de 6 septembrie, in legatura cu care a pastrat tacerea pana la aceasta data.

Israelul a regasit "capacitatea de intimidare" de la terminarea luptelor cu Hezbollahul siit din Liban din urma cu un an, a declarat duminica, directorul serviciilor de informatii militare, generalul Amos Yadlin, citat de postul de radio public. Generalul, care s-a adresat Comisiei pentru Afaceri Externe si Aparare a Parlamentului, a facut "aluzie la raidul aerian insraelian din Siria", dupa cum au afirmat jurnalistii radioului public din Israel.

Secretul pastrat de catre responsabilii israelieni cu privire la aceasta actiune a dus la speculatii, lansate de ziarele straine si reluate de presa locala.

Pentru Amos Yadlin, aceasta operatiune a avut "capacitate de descurajare pana in prezent asupra Siriei si Iranului".

Fostul ambasador american la ONU, John Bolton, a declarat ca raidul aerian asupra Siriei este "un mesaj clar pentru Iran". "Cred ca este un mesaj clar nu doar pentru Siria, ci si pentru Iran (pentru a-i arata) ca eforturile pentru fabricarea armelor nucleare nu vor ramane fara raspuns", a declarat Bolton pentru un post israelian de televiziune.

Israelul continua sa pastreze tacerea totala cu privire la raidul aerian, potrivit presei internationale, mai ales britanice, care ar fi vizat un loc din Siria care gazduia echipamente nucleare provenite din Coreea de Nord. "Israelul nu ar fi efectuat o asemenea operatiune in Siria daca nu ar fi fost o tinta de o importanta vitala, ca de exemplu efortul sirian in domeniul achizitiei de arme nucleare", a subliniat John Bolton.

Pe de alta parte, presedintele comisiei, Tzahi Hanegbi, a vorbit despre "reactia moderata" a Damascului. El a adaugat ca "ia in serios" amenintarile cu represalii din partea Siriei. "Israelul ia aceste amenintari in serios, pentru ca experienta din trecut ne-a aratat ca declaratiile agresive ale liderilor sirienii au fost uneori urmate de actiuni", a subliniat Hanegbi. "Insa armata israeliana este pregatita, putem fi mandri de ea. Am invatat lectiile razboiului din Liban si armata este mai bine pregatita decat era in urma cu un an", a declarat premierul Ehud Olmert.

Siria a afirmat ca apararea sa antiaeriana a tras, la 6 septembrie, asupra unor avioane israliene care i-au incalcat spatiul aerian si au lansat "munitii" asupra teritoriului sau, informeaza NewsIn.
Vineri, viceministrul sirian de Externe, Fayad Meqdad, a spus ca tara sa are "dreptul de a riposta la agresiunea israeliana in spatiul sau aerian" si ca va "alege ora si locul (adecvate) ripostei".

Intrebat duminica despre incident, Hanegbi a refuzat sa faca o declaratie explicita. Si, pentru a doua saptamana consecutiv, jurnalistii acreditati la Consiliul de ministri saptamanal nu au fost autorizati sa se apropie de ministri. Fara a da cel mai mic detaliu cu privire la operatiune, Hanegbi a afirmat ca Israelul nu a avut alta alternativa decat sa faca Siria sa inteleaga" ca Ierusalimul nu doreste "o confruntare", dar este "pregatit sa si-o asume".

As-Saura, cotidian oficial sirian, a calificat, duminica, drept "minciuni" afirmatiile despre un ajutor al Coreei de Nord pentru Siria in domeniul nuclear, spunand ca aceasta informatie ar putea constitui "preludiul pentru alte atacuri" impotriva Damascului.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.