Jandarmeria Regala Canadiana (GRC) a declarat ca a "arestat, in 12 septembrie, o persoana care locuia la Maskinonge", in Quebec.

"Said Namuh, in varsta de 35 de ani, a fost acuzat pe baza Codului Penal al Canadei, de complot cu scopul de a livra, instala (...) sau detona un dispozitiv explozibil in afara Canadei", potrivit unui comunicat al GRC, care a adaugat ca "ancheta nu a dezvaluit nicio amenintare directa vizand Canada".

"Arestarea efectuata in Canada este rezultatul unei anchete comune cu autoritatile austriece", a anuntat GRC.

Suspectul va comparea in fata tribunalului din Montreal astazi, a afirmat jandarmeria, care a mai precizat ca "niciun alt detaliu nu va fi disponibil" in scurt timp.

Citeste si:

Potrivit presei, barbatul ar fi amenintat pe internet ca va comite atentate sinucigase in Austria si Germania, daca cele doua state nu isi retrag trupele din Afganistan.

Autoritatile austriece au anuntat de asemenea, ca au arestat trei tineri suspectati ca ar fi membri ai retelei al-Qaida. Ei sunt acuzati ca ar avea legaturi cu o inregistrare video in care Berlinul si Viena sunt amenintate cu represalii pentru angajamentul din Afganistan, informeaza NewsIn.

Operatiunea a fost posibila datorita cooperarii cu forte de politie straine, a declarat seful politiei pentru securitate publica din Austria, Erich Buxbaum, fara a preciza la ce tari se refera.