Cel putin 14 oameni si-au pierdut viata si alti peste 100 au fost raniti in urma unei puternice explozii produse in miercuri, in Texas, la cea mai mare rafinarie de pe teritoriul SUA a grupului petrolier britanic British Petroleum. Uriasa explozie a zguduit rafinaria la ora locala 13.20 (19.20 GMT), provocind un incendiu si nori grosi de fum deasupra intregii zone, care a fost acoperita de bucati de metal innegrit.

Trei ore mai tirziu, flacarile inalte de aproape 20 de metri au fost stinse de pompieri, permitind echipelor de salvare sa patrunda in zona dezastrului si sa recupereze supravietuitorii de sub darimaturi. Potrivit unui responsabil al gigantului petrolier, cel putin 14 oameni si-au pierdut viata, iar alti peste 100 sint raniti, majoritatea suferind fracturi, taieturi, lovituri si alte rani. Deflagratia a produs un urias crater in pamint si a fost atit de puternica, incit localnicii au relatat ca zguduitura s-a facut resimtita la opt kilometri distanta. De altfel, explozia a distrus partial mai multe cladiri civile din apropierea rafinariei. Explozia a provocat panica in Texas City, un oras petrolier cu 40.000 de locuitori, unde multe familii se asteptau la ce e mai rau in legatura cu soarta rudelor lor care lucrau la rafinarie.

Pretul petrolului urca

Conducerea intreprinderii a dispus amplasarea de detectori in jurul rafinariei in cazul poluarii atmosferei sau emanarii de gaze toxice. Rafinaria BP din Texas City asigura 30% din totalul productiei companiei in SUA si 3% din intreaga productie nationala americana. Aceasta regrupeaza 30 de unitati de rafinare si este considerata unul dintre cele mai complexe situri petroliere, unde petrolul brut este transformat intr-o intreaga gama de produse, intre care si benzina. Anuntul exploziei a dat un impuls major pretului petrolului la bursa de la New York, acesta crescind de la 53,81 la 54,07 dolari, catre ora locala 23.30. Rafinariile lucreaza aproape de capacitatea maxima in SUA, unde parcul industrial este partial invechit, iar orice mica oprire la o rafinarie are repercusiuni imediate asupra aprovizionarii.


Despre autor:

Evenimentul Zilei

Sursa: Evenimentul Zilei


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.