Presedintele libian, Muammar Gaddafi, si cel egiptean, Hosni Mubarak, isi pregatesc fiii sa preia fraiele puterii aruncandu-i in batalia politica.

Recent incheiata criza a infirmierelor bulgare l-a propulsat pe scena internationala pe Seif al-Islam, fiul presedintelui libian Muammar Gaddafi. Aparitia lui Seif in lumina reflectoarelor a relansat dezbaterea asupra succesiunilor dinastice din tarile africane. Numerosi presedinti africani calca in picioare legile fundamentale si regulile elementare ale democratiei si se comporta precum adevaratii monarhi, transferand puterea in mainile copiilor pregatiti din timp.

Considerat in mod obisnuit succesorul tatalui sau, Seif al-Islam Gaddafi, in varsta de 34 de ani, este o personalitate influenta, desi nu ocupa nicio functie oficiala in regimul de la Tripoli si neaga orice ambitie politica. El se prezinta drept ambasador umanitar atat in Libia, cat si in cele patru colturi ale lumii, prin intermediul asociatiei de binefacere pe care a infiintat-o in 1997. Seif este fiul cel mare al celei de-a doua sotii a liderului libian si al treilea dintre cei opt copii ai acestuia.

A obtinut o diploma de inginer arhitect la Universitatea Al-Fateh de la Tripoli, iar apoi a studiat contabilitatea la Viena. Din aceasta perioada dateaza prietenia sa apropiata cu Joerg Haider, liderul dreptei populiste austriece.

De altfel, Seif a marturisit ca are "relatii bune cu aproape toti politicienii de extrema-dreapta din Europa". Vorbitor de engleza, germana si, in masura mai mica, franceza, este descris de presa drept noua fata respectabila a unui regim acuzat mult timp ca a sustinut terorismul.

Pion esential in diplomatia unei tari dornice sa isi normalizeze relatiile cu Occidentul, el intervine frecvent si in politica interna. Fundatia sa a publicat astfel, in 2003, un raport asupra incalcarilor drepturilor omului in Libia, denuntand relele tratamente la care sunt supusi detinutii.

Batalia pentru putere in clanul Gaddafi

Seif al-Islam nu este insa singurul copil al colonelului libian care aspira sa ajunga in locul liderului absolut de la Tripoli. in urma cu cativa ani, Saadi, mai apropiat de linia dura a regimului de la Tripoli, era creditat cu cele mai multe sanse. sef al Ligii de fotbal din Libia, Saadi este insa considerat de analisti prea imprevizibil pentru a juca un adevarat rol politic in aceasta perioada in care autoritatile de la Tripoli incearca sa se apropie de Occident.

In afara de Saif si Saadi, Muatasim, al treilea copil din a doua casatorie a liderului libian, ar putea detine un loc important pe scena politica libiana. Acesta nu se mai afla in gratiile colonelului Gaddafi din 2003, cand a trimis un batalion in afara capitalei, dand nastere unor zvonuri cu privire la o tentativa de puci. in lupta pentru scaunul liderului libian nu se poate inscrie Hannibal Gaddafi care, de cativa ani, are probleme cu justitia franceza.

La fel de putin interesata de scaunul lui Gaddafi se arata Aicha, unica fiica a liderului de la Tripoli. De profesie jurist, Aicha a preferat sa-si indrepte atentia spre afaceri. O surpriza ar putea veni din partea lui Mohammed, primul copil al presedintelui libian. Acesta conduce Libia Telecom, care detine monopolul intr-un sector in plina expansiune.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.