Gaz de France si Suez au dezvaluit ieri planurile revizuite de fuziune, intarziata timp de 18 luni, precizand ca acest acord a primit acceptul consiliilor de administratie ale celor doua grupuri, procesul urmand a fi finalizat in 2008, relateaza Reuters, citat de NewsIn.

Aceasta "fuziune a egalilor" va fi realizata conform unui raport de 0,9545 la 1, insemnand ca 21 de actiuni Gaz de France vor fi oferite in schimbul a 22 de actiuni Suez, au precizat cele doua companii intr-un comunicat comun, dupa negocieri indelungate ce s-au intins pe toata durata week-endului trecut, scopul fiind evitarea esecului negocierilor.

Conform termenilor acordului, Suez va renunta la 65% din divizia sa de management al apei si deseurilor printr-o listare la bursa a acestei divizii. Statul francez va detine o participatie de "peste 35 %" din noul grup,ce va fi numit GDF Suez.

Momentan, statul francez detine aproximativ 80% din capitalul grupului Gaz de France.

Noul grup va fi condus de directorul general al Suez, Gerard Mestrallet iar vice-presedinte va fi directorul general al GDF, Jean-Francois Cirelli, reiese din comunicat.

GDF si Suez au o valoare combinata de 90 miliarde euro (123 miliarde dolari) inainte de renuntarea de catre Suez a diviziei sale ecologice, informeaza Reuters.

GDF Suez va fi al patrulea grup energetic pe plan mondial din punct de vedere al valorii bursiere. Acest acord a fost finalizat dupa 18 luni de la anuntul initial al proiectului, necesitand interventia directa a presedintelui francez, Nicolas Sarkozy in procesul de negocieri.

Acordul semnat este diferit fata de cel anuntat in februarie 2006 de catre guvernul primului ministru de atunci, Dominique deVillepin, care incerca sa protejeze grupul Suez de o eventuala preluare de catre compania italiana Eni.

Proiectul de fuziune a fost renegociat de multe ori, reflectand importanta sa miza pe plan politic, social si economic. Cele doua grupuri au precizat ca se asteapta la "sinergii operationale de aproximativ un miliard de euro in 2013".

Opozitia de stanga si sindicatele si-au reafirmat in cursul weekendului opozitia fata de acest proiect, pe care l-au combatut cu inversunare in cursul anului trecut.

Seful partidului socialist, Francois Hollande, l-a acuzat pe Sarkozy de "abandonul angajamentului" sau privind implicarea statului in cadrul nou-creatului grup, iar partidul comunist a facut apel la mobilizare impotriva acestei fuziuni.

Sarkozy analizase anterior si posibilitatile unei aliante a grupului Gaz de France cu gigantul rus Gazprom sau cu firma algeriana Sonatrach.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.