Colapsul URSS si ofensiva americana

Evenimentele majore ale ultimului deceniu din mileniul trecut au conturat o alta fizionomie geopolitica a planetei, dupa destructurarea fostului sistem socialist din Europa si demolarea lagarului sovietic, oferind unui numar de state eliberate de sub hegemonia moscovita sanse reale de a evolua conform propriilor optiuni si posibilitati in regulile democratiei si economiei de piata.

Colapsul sistemului socialist in Europa, destramarea Uniunii Sovietice si disparitia Tratatului de la Varsovia au conferit Statelor Unite ale Americii statutul de unica superputere, pusa in situatia de a gestiona singura echilibrul geostrategic planetar, intr-o perioada marcata de conflicte regionale de diverse genuri: teritoriale, etnice, confesionale, economice. Concomitent, s-a produs o debilitare a organizatiilor internationale, context in care SUA au inceput sa le domine si manevreze, punand in discutie valabilitatea unor acorduri si tratate internationale.

In ciuda solicitarilor moscovite de desfiintare a NATO - considerat "un atavism al perioadei Razboiului Rece", care nu mai are ratiune de a functiona - Alianta Nord-Atlantica si-a adecvat doctrina, incluzand, ca sarcina prioritara, lupta impotriva terorismului. A inceput apoi un amplu proces de largire a NATO in spatiul european, acompaniat de o dislocare a bazelor americane in proximitatea Federatiei Ruse, care in anul 2000 ratificase Tratatul START II.

Majoritatea analistilor s-au grabit sa afirme transant ca, scapate din tiparele politico-ideologice si dirijizmele economice, cultivate si intretinute prin constrangeri instrumentate de organele de forta, statele fost comuniste vor urma o singura cale, tranzitia spre capitalism, intr-o ordine mondiala derobata de angoasele Razboiului Rece, cursa inarmarilor si pericolul izbucnirii unei noi conflagratii mondiale. Pe parcurs, aceiasi analisti s-au angrenat intr-un veritabil "concurs de frumusete" al scenariilor, modelelor si cailor de urmat, in care acreditau avantajele dominatiei unui singur pol de putere (SUA).

Rusia revine cu Putin si arma energetica

Federatia Rusa, economic mult sub parametrii necesari statutului de concurent, a cunoscut o perioada de declin, in care insa si-a conservat si consolidat forta de a reveni in joc, cu ceea ce azi denumim "arma energetica" - capabila sa creeze influente si dependente in economia europeana si mondiala.

"Era Putin" a propulsat, intr-o perioada scurta de timp, Federatia Rusa in postura de arbitru al pietei mondiale de hidrocarburi, in contextul in care marii consumatori - Uniunea Europeana si China, partial chiar SUA - s-au vazut nevoiti sa cheltuiasca enorm pentru propriile necesitati. Razboiul din Irak ce antreneaza scumpiri ale petrolului, razboiul din Afganistan care amputeaza posibilitatile de alimentare cu petrol si gaze din spatiul caspic si central asiatic, disputa iraniana, cu aceleasi efecte, au facut ca permanent Federatia Rusa sa castige in plan energetic. Deja Moscova a revenit pe pozitia decidenta cu privire la hidrocarburile azere si turkmene, dictand pretul de vanzare al acestora spre spatiul occidental.

Citeste si:

Sub Putin, economia rusa, cu o insertie a capitalului strain bine controlata (juridic, administrativ si operational) a fost temeinic asezata pe un trend pozitiv. "Rusia lui Putin este cu totul alta decat cea a lui Eltin", recunosc aproape toti analistii occidentali.

Liderul de la Kremlin, secondat de personaje venite din esaloanele secunde ale nomenclaturii comuniste si din fostele servicii secrete, are o alta filozofie. Aplicand parabola "sacului de lana pe care sabia nu-l taie", a inteles avantajul renuntarii la confruntarea dura cu NATO si SUA.

Crearea "Consiliului NATO - Rusia" s-a realizat in baza unor calcule pe care Administratia Bush le-a facut la vremea respectiva, in care au predominat interesele SUA in sfera petroliera, dupa cum si cele ale Kremlinului se raportau in mare parte la aceeasi problema, energetica.

Razboiul oleoductelor

In anul 2000, Rusia era a doua tara producatoare de petrol a lumii (dupa Arabia Saudita), pozitie de pe care putea sa impiedice dictarea de catre OPEC a pretului petrolului si sa elibereze SUA de dependenta lor prea mare fata de monarhiile din Golf (De altfel, in noiembrie 2001 s-a infiintat o comisie bilaterala, condusa de Dick Chaney si Mihail Kasianov, care stabilea ca "Rusia va fi un furnizor de energie pentru piata americana pe o baza permanenta". In aceeasi luna, compania petroliera YUKOS facea prima livrare de titei catre SUA prin supertanker). Rusia miza pe un eventual sprijin american in stabilizarea zonei caucaziene, spre a-si exploata si redimensiona oleA urmat o veritabila cursa pentru crearea premiselor de pe care, fiecare parte, separat, isi poate asigura suprematia in valorificarea marelui rezervor de hidrocarburi din bazinul Marii Caspice, demersurile vizand tarile riverane, indeosebi Azerbaidjanul. S-a declansat un adevarat razboi al oleoductelor. Rusia dispunea de un avantaj: cu o singura exceptie, oleoductele traversau teritoriul sau, deci pentru transportul titeiului din zona operatorii straini erau obligati sa trateze cu Moscova. Exceptia era semnificativa, insa: oleoductul Baku-Batumi avea terminalul la Supsa, pe teritoriul Georgiei - aspect care a facut ca atentia americanilor sa focalizeze in acest stat, fost sovietic, cu deschidere la Marea Neagra. SUA i-au impulsionat si sprijinit actiunile axate pe consolidarea independentei, iesirea de sub influenta moscovita si inscrierea pe un demers vizand integrarea in Alianta Nord Atlantica.

Intr-un context mai larg, expansiunea americana spre rezervorul hidrocarburilor caspice s-a inscris pe stimularea unor tendinte separatiste transcaucaziene, care fac si azi obiectul "conflictelor inghetate", contencios aflat in asteptarea unui moment prielnic detonarii de confruntari ce pot justifica interventia SUA, dupa ce in prealabil ar fi rezolvata ecuatia irakiana si iraniana, care pune in cauza existenta unei alte directii, cu incidenta spre acelasi spatiu caucazian, necesar a fi controlat spre edificarea unui coridor sigur de transport al hidrocarburilor caspice catre destinatii occidentale, se inscrie si ecuatia de securitate din zona extinsa a Marii Negre, unde SUA si-a asigurat avanposturi prin bazele militare din Romania si Bulgaria (alaturi de cele deja existente in Turcia).

Reactia Federatiei Ruse, care acuza "indiguirea" sa si a spatiului de securitate pe care si-l revendica in ideea protejarii "rusilor din strainatatea apropiata", a evoluat constant, de la atitudini protestatare pana la forme actuale, explicit de riposta. Prioritar a actionat in ideea impunerii sale ca prima putere mondiala in sfera energetica, reusind pana in prezent sa-si prezerve dominatia asupra oleoductelor caspice si sa acapareze suprematia asupra gazoductelor de care depinde si economia UE si, partial, a tarilor membre in "Grupul de la Shanghai". Rusia detine 12% din totalul explorat de rezerve petrolifere si 21% din rezervele de gaze naturale ale lumii.

Surprinzatoare este actiunea prin care, marcand "cucerirea" fundului oceanic de sub Polul Nord, prin arborarea unui steag al Federatiei Ruse, Moscova revendica platoul continental de 1,2 miliarde km2, de sub Cercul Polar, despre care se afirma ca adaposteste cel mai mare rezervor de hidrocarburi al lumii. Urmeaza, cu siguranta, un lung sir de dispute politico-diplomatice, in materia dreptului international.