La 80 de zile de la alegerile legislative din iunie, tara nu are inca prim-ministru si guvern functional. Cauza: neintelegerile dintre flamanzi si valoni, fiecare parte neacceptand sa cedeze din pretentii, mai ales in privinta cresterii gradului de autonomie a regiunilor flamanda si valona.
Mai mult, candidatul mandatat de rege sa formeze cabinetul, Yves Leterme, a solicitat suveranului sa-i fie retrasa aceasta sarcina, cerere acceptata de rege la sfarsitul saptamanii trecute. Totodata, liderii flamanzi si cei valoni se acuza reciproc de esecul negocierilor, in timp ce voci din societatea civila atrag atentia asupra urgentei gasirii unei solutii, caci problemele care cer solutii si o atentie sporita din partea autoritatilor federale sunt numeroase.
Odata cu retragerea lui Leterme, se redeschide calea pentru desemnarea unui prim-ministru francofon, flamanzii apreciind ca, daca valonii au blocat negocierile, tot ei trebuie sa remedieze problema si sa gaseasca solutia salvatoare.
Despre autor:
Sursa: Gandul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro