Este cea mai mare comanda de aeronave civile primita de Rusia in ultimii ani.
Iranul a semnat un contract cu Rusia pentru achizitionarea a cinci avioane noi de tip Tipolev 204. Potrivit intelegerii, aparatele de zbor trebuie livrate pina in anul 2009. Teheranul va plati pentru ele 200 de milioane de dolari. Aceasta este cea mai mare comanda de aeronave civile primita de Rusia in ultimii ani. Tranzactia a fost perfectata in timpul show-ului aviatic MAKS-2007, desfasurat la Moscova. Tot atunci, Federatia Rusa a incheiat un contract de vinzare-cumparare si cu Cuba. Conform intelegerii, autoritatile de la Havana vor achizitiona doua avioane de tip Tupolev 204 si trei aparate Antonov 148. Detaliile acestei tranzactii nu au fost facute publice.

In perioada sovietica industria aeronautica ruseasca era infloritoare. Ea a intrat insa intr-o criza grava dupa destramarea blocului comunist, cind a pierdut multe piete de desfacere, in Europa de Est. In prezent, companiile constructoare de avioane din Rusia sint doar niste umbre anemice ale gigantilor infloritori de acum 20 de ani. Oficialii de la Kremlin spun insa ca ar putea resuscita acest sector, cistigind noi piete de desfacere.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.