Au trecut 50 de zile de la legislativele din 9 iunie, iar Belgia tot nu are un guvern! Si nimic nu indica faptul ca regatul cu capitala la Bruxelles va avea unul inainte de sosirea toamnei, intr-atat de inextricabila pare criza. In cauza sunt revendicarile flamande vizand golirea Belgiei federale de ultimele ei competente, revendicari refuzate - deocamdata - de francofoni (minoritari in tara). Guy Verhofstadt, actualul prim-ministru liberal flamand aflat la putere din 1999 in coalitie cu socialistii, este, deci, constrans sa mai ramana in “carcera” si sa expedieze “afacerile curente”. Desigur, la 15 iulie, flamandul Yves Leterme a fost desemnat ca “formator” (al guvernului) de catre regele Albert al II-lea: fostul ministru-presedinte al Flandrei, al carui partid democrat-crestin, CD & V, in alianta cu separatistii din NV-A, a castigat scrutinul in nordul tarii, este insarcinat sa formeze o coalitie majoritara.

La prima vedere, sarcina pare simpla: crestin-democratii (CD & V, NV-A si CDH) si liberalii (VLD si MR) din nord si din sud dispun “pe hartie” de o majoritate confortabila (81 de mandate din 150) si sunt aproape de acord in privinta reformelor economice si sociale ce trebuie infaptuite. Dar, pentru Leterme, obiectivul acestei viitoare majoritati este mai putin de a guverna tara cat de a da mai multe puteri regiunilor, a se intelege Flandrei. Nordul nu mai vrea sa plateasca pentru Bruxelles si Wallonia, care se confrunta cu o rata mare a somajului si cu o ramanere in urma in domeniul dezvoltarii. Totusi, aceste revendicari raman inacceptabile pentru francofoni, care nu cer deloc o federalizare sporita. In schimb, flamanzii nu isi pot permite sa participe la un guvern fara a obtine mai mult pentru regiunea lor: din acest punct de vedere, Leterme este presat. Intr-adevar, CD & V nu este primul partid din Flandra - si, deci, Leterme “formatorul” guvernului - decat datorita asocierii sale cu separatistii din NV-A. Acestia nu vor ezita sa plece in cazul in care formatorul le-ar face prea multe concesii francofonilor. Presedintele Camerei, Herman Van Rompuy, un greu al CD & V, nu a ezitat, de altfel, sa declare ca “ar fi stupid sa se formeze un guvern doar ca sa avem unul. Aceasta nu este o negociere normala, este o negociere de criza”. Mai limpede spus, interesul Flandrei trece inaintea interesului Belgiei. La scrutinul din 9 iunie, aproape 90 la suta dintre cetatenii flamanzi au votat pentru partide ce pledeaza pentru independenta


Flandrei, ori, cel putin, pentru crearea unei simple confederatii intre nord si sud.

Partidele flamande si-au inmultit provocarile in ultimele saptamani. Cu exceptia Groen! (Verzii), ei au inlaturat “cordonul sanitar” ce inconjura Vlams Belang (Interesul Flamand), de extrema-dreapta, a doua forta din regiune care, pentru prima data, a obtinut o vicepresedintie si un secretariat general in Camera. Partidele flamande au cerut si scindarea arondismentului electoral Bruxelles-Hal-Vilvorde, care permite unui numar de circa 200.000 de francofoni stabiliti la periferia capitalei belgiene - care este, insa, regiune flamanda - sa voteze pentru candidati francofoni si sa fie judecati in limba franceza.

Yves Leterme nu a aranjat situatia inselandu-se in privinta imnului tarii de Ziua Nationala (21 iulie). Cand reporterul postului RTBF i-a cerut sa cante putin din acest imn, el a confundat Brabanconna, imnul belgian, cu Marseilleza, imnul francez, si s-a aratat incapabil sa explice carui eveniment corespunde data respectiva. Pentru francofoni, aceasta este dovada ca viitorul prim-ministru dispretuieste simbolurile fondatoare ale Belgiei. “Pentru prima data, simtim ca francofonii nu mai sunt pregatiti sa traiasca impreuna cu orice pret”, recunoaste Vincent de Coorebyter. Un nou “compromis in stil belgian” ii va permite, fara indoiala, tarii sa supravietuiasca, dar Belgia seamana tot mai mult, cu fiecare scrutin, cu o cochilie goala, conchide semnatarul comentariului din ziarul francez. (Rompres)