Reprezentanti militari americani din Afganiastn au declarat ca 50 de luptatori talibani au fost ucisi in ciocniri care au avut loc in sudul tarii.

Intre timp, oficialitati ale guvernului afgan au afirmat ca 22 de ostatici sud-coreeni capturati de taliban se afla inca in viata. Guvernul Coreii de Sud a condamnat uciderea unuia dintre ostateci, al carui trup neinsufletit a fost gasit in provincia Ghazni, unde avusese loc rapirea.

Se anticipeaza ca problema securitatii in regiune se va afla pe agenda discutiilor la intalnirea de joi din Pakistan, intre presedintele Pervez Musharraf si ministrul britanic de externe David Miliband.

Potrivit oficialitatilor militare americane, 50 de luptatori talibani au fost ucisi in sudul Afganistanului, in urma unei operatiuni comune a trupelor americane si a celor ale guvernului afgan.

Operatiunea, sustinuta de avioane de lupta a avut loc in provincia Helmand si a durat 12 ore.

Intre timp, oficialitati ale guvernului de la Kabul au declarat ca 22 de ostatici sud-coreeni, capturati de rebeli talibani saptamana trecuta, sunt in viata.

Declaratiile sosesc la o zi dupa ce a fost gasit trupul neinsufletit al pastorului protestant Bae Hyung-Kyu, care conducea grupul de crestini rapit de talibani. Majoritatea membrilor grupului sunt femei, angajate in activitati de caritate.

Un reprezentant al presedintelui sud-coreean a calificat uciderea ostaticului drept un act inuman de neiertat.

Talibanii spun ca l-au ucis fiindca guvernul afgan nu le indeplineste cererile, intre care eliberarea unor detinuti talibani.

Unele relatari sugereaza insa ca pastorul a fost ucis fiindca era bolnav si nu putea sa mearga.

Autoritatile de la Seul spun ca vor trimite un emisar in Afganistan, pentru a incerca sa obtina eliberarea ostatecilor.

Ministrul britanic de externe David Miliband care a fost miercuri in Afganistan, a declarat ca revitalizarea talibanilor, care colaboreaza cu Al Qaeda, reprezinta o amenintare chiar pentru securitatea Marii Britanii.

Chestiunea securitatii in regiune ar urma sa fie abordata joi la intalnirea din Pakistan intre ministrul britanic si presedintele Pervez Musharraf.

Potrivit corespondentilor de presa, nu este clar insa daca Miliband va insista ca autoritatile pakistaneze sa actioneze mai ferm in zonele tribale de la granita cu Afganistanul, care ii sustin pe insurgenti.


Despre autor:

Sursa: Bbc.co.uk


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.