Bush si Perez vad in roz situatia din Orientul Mijlociu

Poate ca cei doi cred in mod sincer, sau macar spera, ca se poate ajunge la un acord. Sau poate ca nu cred, dar se comporta ca si cum ar crede, pentru ca, pana la urma, politicienii trebuie sa se lupte pentru pace si sa promita un viitor mai bun, chiar daca in adancul inimii ei stiu ca acest lucru nu este intr-adevar fezabil. Nu este nicio sansa de pace, sustine Lapid, deoarece intotdeauna vor exista printre palestinieni, printre arabi si in lumea musulmana, oameni care vor incerca sa obstructioneze orice incercare de a se ajunge la un acord care recunoaste existenta Israelului ca stat evreiesc, ca sa nu mai vorbim de un stat care nu garanteaza “dreptul de intoarcere” al refugiatilor palestinieni.

Oricine sustine ca acordurile de pace cu Egiptul si Iordania dovedesc ca pacea este posibila uita ca pacea nu se incheie cu semnarea unui acord.

Pacea in Iordania este mentinuta cu mare dificultate de catre familia regala si de catre elita care o inconjoara. Ei fac acest lucru, contrar parerii majoritatii publicului iordanian si a opozitiei vehemente a inteligentiei: persoane din mediul academic si studenti, scriitori si jurnalisti, doctori si avocati.
Situatia din Egipt este similara: presedintele Hosni Mubarak mentine relatiile cu Israelul, sustine Lapid, in acelasi fel in care “porcii spinosi se imperecheaza, adica cu foarte multa grija”. Si acest lucru evoca, adauga el, intensa opozitie, atat din partea publicului, cat si a intelectualilor.

Monarhia iordaniana este intr-o anumita masura nesigura, iar regimul de la Cairo poate fi rasturnat de o revolta a Fratilor Musulmani, caz in care Israelul s-ar gasi inconjurat de inamici in sud si in est.
Cel mai putin probabil eveniment este gasirea unei solutii la conflictul cu palestinienii in viitorul apropriat, intr-un moment in care nici macar nu se stie cine ii reprezinta. Mai mult, palestinienii ar fi ultimii care ar subscrie la un acord de pace care nu include o retragere a israelienilor pe teritoriul armistitiului din 1967 si intoarcerea refugiatilor palestinieni. Nu se poate nega ca Israelul a avut partea sa de contributie la crearea unei situatii care nu poate sa duca la pace, noteaza fostul membru al Knessetului.

Este vreodata posibil sa fie format un guvern care sa poata evacua toate coloniile? Si, pentru a ajunge la un acord de pace cu Siria, si coloniile de pe Inaltimile Golan? Dar din nord? Guvernul libanez poate fi rasturnat in orice moment de Hezbollah, cunoscut pentru atitudinea sa nefavorabila Israelului.
Lapid mai evoca si amenintarea iraniana, afirmand ca nu exista nicio diferenta daca ayatollahii reusesc sa obtina arme nucleare in trei, cinci sau zece ani. Chiar daca nu o vor folosi niciodata, simpla amenintare a unei bombe atomice este suficienta pentru a impiedica flexibilitatea diplomatica a Israelului.

Dupa ce americanii se vor retrage, infranti si umiliti din Irak, ultranationalistii arabi si fanaticii islamici isi vor intensifica activitatile. Ce putem spune despre teroare? Despre Hamas, Jihadul Islamic si despre Al Qaida? Ca sa nu mai vorbim de teroarea interna...

“Israelul este o inventie minunata, o democratie luminata cu o economie infloritoare, o tara minunata in care sa traiesti, dar singura tara in care, paradoxal, evreii nu se simt in siguranta”, mai spune fostul parlamentar israelian.

Toti cei care stiu putina geografie si istorie, adauga el, sunt constienti ca exista zeci de tari care nu se inteleg bine cu vecinii, dar care reusesc in timp sa mentina un stil de viata normal, generatii intregi chiar. Aceasta este si soarta israelienilor.

Dificultatea reala este ca aici nu va exista niciodata pace reala, si este important sa internalizam acest fapt, pentru a nu o lua pe niste cai de unde nu exista cale de intoarcere, conchide pesimist semnatarul articolului.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe