Potrivit cotidianului Times, saptamana viitoare, ministerul de externe de la Londra va propune parlamentului sa rupa orice colaborare cu Rusia in diferite domenii, printre care invatamant, comert, ba chiar in lupta impotriva terorismului. In acelasi timp, nu este exclus ca reactia Marii Britaniei sa fie replica inclusiv la recentele actiuni ale Serviciului Federal de Securitate (FSB). Potrivit presei moscovite, zilele trecute, FSB a deschis o ancheta penala, invinuind Marea Britanie de activitati de spionaj impotriva Rusiei, dupa declaratiile scandaloase ale agentului Viacesla Jarko. El a declarat ca a fost racolat de serviciul britanic MI6, intermediari fiind Boris Berezovski, fostul oligarh rus, dusman declarat al presedintelui Vladimir Putin, si Aleksandr Litvinenko.