La mai bine de 2.000 de ani de la stabilirea minunilor Antichitatii de catre invatatii greci, oamenii adunati simbata pe stadionul Da Luz al echipei portugheze Benfica Lisabona au fost martorii desemnarii celor sapte „noi“ minuni ale lumii. Actorii Hilary Swank si Ben Kingsley au anuntat cistigatorii si cea mai consistenta prezenta la o decizie globala din istoria lumii: in jur de 100 de milioane de oameni au votat pe calea Internetului sau a telefonului, arata BBC. Rezultatele competitiei au fost prezentate in compania unor personalitati precum premierul portughez Jose Socrates, fostul secretar al ONU Kofi Annan, actrita Jennifer Lopez, fostul astronaut Neil Armstrong sau fotbalistul Cristiano Ronaldo.

Primul clasat este Marele Zid Chinezesc, urmat de orasul antic Petra din Iordania si de statuia lui Isus Mintuitorul din Rio de Janeiro, Brazilia, au fost primele nume anuntate. Monumentul national al chinezilor a fost inaltat ca mijloc de aparare de pe vremea dinastiei Qin (221-206 i.Hr.). Intins pe circa 6.400 de kilometri si vizibil din spatiu, Marele Zid Chinezesc si-a completat acum statutul de cea mai lunga constructie de pe planeta cu distinctia de „noua“ minune a lumii. Un aport semnificativ in aceasta decizie l-a avut Academia chineza, care, in urma cu trei luni, a indemnat populatia sa voteze in masa. Cetatea Petra, aflata la marginea Desertului Arabiei, a fost capitala imperiului nabatean condus de regele Aretas IV (9 i.Hr.-40 d.Hr.). Acum, mormintele din Petra, impreuna cu fatada elenistica de 42 de metri inaltime a templului de la manastirea El-Deir, stau ca marturie impresionanta a arhitecturii Orientului Mijlociu. De cealalta parte, statuia Mintuitorului din Rio de Janeiro este inalta de 32 de metri, cintareste 1.000 de tone si domneste de pe virful muntelui Corcovado, inalt de 710 metri.