Se implinesc anul acesta 35 de ani de la incheierea tratatului de neproliferare a armelor nucleare si cu acest prilej - in perspectiva reuniunii care urmeaza sa aiba loc in luna mai, la sediul ONU, din New York, pentru a dezbate eventualitatea imbunatatirii prevederilor sale pe viitor - Casa Alba a dat publicitatii o declaratie care propune o solutie radicala: reformularea tratatului, fara renegocierea sa. "Nu putem sa permitem statelor rau-voitoare sa-si incalce angajamentele si sa sfideze comunitatea internationala, subminand rolul fundamental al tratatului de neproliferare ca instrument al securitatii internationale.

De aceea, trebuie sa eliminam (din tratat - n.r.) lacunele care permit statelor sa produca materiale nucleare ce pot fi folosite pentru construirea de bombe nucleare, sub pretextul programelor nucleare in scopuri civile", se arata in declaratie, care vizeaza, in primul rand, Iranul.

Aceasta introduce un element cu totul nou, si anume ideea existentei unui grup de state (statele rau-voitoare, "rogue states") carora trebuie sa li se interzica accesul la tehnologia nucleara, chiar daca tratatul existent nu stipuleaza nimic in aceasta privinta. Mai mult, modificarile care se impun, practic rescrierea tratatului, nu trebuie sa formeze obiectul unor negocieri. Motivul este simplu. Pana cand toate cele 189 de state semnatare isi vor da acordul, "Iranul va fi in posesia unor bombe nucleare, asa cum este cazul astazi cu nord-coreenii" - pentru a cita cuvintele unei oficialitati americane aflate pana recent in anturajul lui Bush.

"Pur si simplu nu ne putem permite sa repetam aceasta greseala", a accentuat, sub protectia anonimatului, aceasta oficialitate. Intrebarea este in ce masura aceasta initiativa, menita sa schimbe fundamental esenta tratatului (a carui origine dateaza inca de pe timpul administratiei Eisenhower, care a pus in circulatie sloganul "Atomul in slujba pacii"), va avea ecoul cuvenit. Nu este exclus ca ea sa intampine o rezistenta inversunata. Pe de alta parte, la Isfahan, s-a deschis o reuniune a tarilor OPEC (Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol), la care presedintele iranian Mohammad Khatami a declarat categoric ca tara sa nu va renunta, sub nici un motiv, la programele nucleare. Mergand si mai departe, el a denuntat politica americana in Orientul Mijlociu ca periclitand securitatea statelor producatoare de titei, expresie clara a dorintei de a implica si alte tari din regiune in cruciada sa antiamericana.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.