O scrisoare de dragoste scrisa de Napoleon Bonaparte viitoarei sale sotii Josephine a fost vinduta pentru suma de 400.000 de euro la o licitatie de scrisori redactate de personalitati istorice, organizata la Londra, de casa Christie`s.
Scrisoarea, adresata de Napoleon lui Josephine, vicontesa de Beauharnais, a fost vinduta pentru o suma de cinci ori mai mare decit cea la care fusese evaluata. "Iti trimit trei saruturi, unul pe inima, unul pe gura si unul pe ochi", a scris Napoleon in acest bilet, care este plin de mizgalituri si corecturi. Colectia de scrisori, aproximativ 300 de manuscrise originale redactate intre secolele al XIII-lea - al XX-lea, a fost adunata pe parcursul a 30 de ani de Albin Schram, un profesor in drept care a murit anul trecut in Elvetia. Scrisorile au fost adjudecate pentru o suma totala de 3,8 milioane de lire sterline (5,6 milioane de euro), de doua ori mai mare decit cea de evaluare. Din colectie fac parte scrisori redactate de fostul premier britanic Winston Churchill, Petru cel Mare, Aleksandr Puskin, John Donne, regina Elisabeta I, J.R.R. Tolkien, Oliver Cromwell, Charlotte Bronte, Oscar Wilde, Charles Dickens si Claude Monet.


Despre autor:

Sursa: 7plus.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.