Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, si primul-ministru al Italiei, Romano Prodi, si-au afirmat disponibilitatea de a accelera transpunerea in practica a marelui proiect energetic prin Marea Neagra, 'South Stream'.
Un prim acord-cadru privind proiectarea si realizarea noului gazoduct destinat sa transporte gaze naturale din Rusia spre pietele europene, ca alternativa la traseele si sursele de aprovizionare deja existente, a fost semnat recent de compania Gazprom si concernul italian ENI. Preconizata conducta ocoleste teritoriul Turciei, iesind pe malul bulgar, pentru ca de acolo sa se ramifice in directia Serbiei, pe de o parte, a Italiei si Austriei, via Romania, pe de alta. Ieri dimineata, Putin si Prodi au dezbatut telefonic subiectul. in comunicatul oficial publicat in acest sens de presedintia de la Kremlin se precizeaza ca discutia a subliniat "importanta proiectului, cu o valoare atat bilaterala, cat si regionala, chemat sa sporeasca gradul de securitate energetica a Europei". Graba Moscovei si a Romei este de inteles: Turcia si tarile est-europene lucreaza de zor la proiectul Nabucco, din Asia spre Europa ocolind Rusia. Nabucco a fost programat sa fie lansat in exploatare in 2011. Dar compania austriaca OMV, operatorul proiectului, intentioneaza sa incheie contracte de gaze inca din acest an. in alta ordine de idei, Turcia nu vrea sa piarda un partener precum Gazprom, care si-ar putea redirectiona fluxurile de gaze naturale spre noua conducta construita cu italienii.

Pe acest fundal, nu este exclus ca Turcia sa propuna Gazpromului sa intre in proiectul Nabucco in calitate de furnizor de materii prime. Gazprom a refuzat sa comenteze informatia, desi tema a fost recent intoarsa pe toate fetele in cadrul recentelor convorbiri avute de Putin la Ankara cu inaltii oficiali turci. Un lucru este insa cert - participarea Greciei la South Stream. De asemenea, este posibila o implicare a Ucrainei, care, odata noua conducta pusa in functiune, pierde avantajele conferite de statutul de tara-cheie de tranzit a gazelor naturale rusesti spre Europa. Kievul pierde, de asemenea, o parghie importanta de influenta asupra politicii regionale. Cine va castiga pana la urma: Nabucco sau South Stream? intrebare care ramane fara raspuns, deocamdata. Jocurile politice vor decide totul. si este loc de castig pentru multi.


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.