Cutite dosite in minerul unei umbrele sau in medalioane, lame ascunse in podul palmei, care nu lasa la vedere decit un inofensiv inel, sint arme considerate comune de agentii Secret Service. Ei se antreneaza la periferia Washingtonului pentru a-si infringe instinctul de conservare si a se interpune intre arma atacatorului si presedinte sau candidatii la presedintie, persoanele care beneficiaza de protectia celebrului serviciu, arata un reportaj realizat de CNN.

Conducerea Secret Service este deja ingrijorata de problemele pe care le va ridica protectia presedintelui George W. Bush, dupa retragerea sa. Conform legii, fiecare fost presedinte beneficiaza de protectia Secret Service, insa politica externa si revirimentul terorismului in timpul mandatului actualului lider american vor face sarcina mult mai dificila si mai costisitoare in comparatie cu alti fosti locatari ai Casei Albe, considera oficiali ai serviciului, intervievati de CNN.

Debutul timpuriu al campaniei electorale a dus la solicitarea protectiei candidatilor cu mai bine de sase luni inainte de data obisnuita, iar Secret Service a transferat deja aproape 2.500 de agenti din domeniul imigratiei si investigatiilor in cel al protectiei, pentru a face fata cererilor.