Masura da un mesaj fara echivoc: Europa sprijina Fatah si guvernul de urgenta creat de presedintele Mahmud Abbas in plin razboi civil cu Hamas, in Fisia Gaza. Seful diplomatiei europene, Javier Solana, a facut anuntul, dar nu a precizat cind vor ajunge, efectiv, primii bani la palestinieni.

SUA si UE blocasera fondurile pentru administratia palestiniana dupa ce Hamas, miscare considerata terorista, a cistigat alegerile democratice de acum 18 luni. Bruxelles-ul a anuntat ca sprijina "politic si militar" noul guvern palestinian de urgenta, format, oficial, din tehnocrati neafiliati nici unui partid, dar aflat evident sub influenta Fatah.

Presedintele palestinian a decis sa dizolve Consiliul National de Securitate, din care faceau parte mai multi membri Hamas si o personalitate din Fatah considerata responsabila pentru deruta si dezorganizarea de care dau dovada serviciile de securitate controlate de Fatah si invinse de Hamas in lupte de strada.

Consiliul, prezidat de Abbas, ii avea printre membri pe premierul demis Ismail Haniyeh, pe ministrii de externe, de interne si de justitie si pe sefii principalelor servicii de securitate. Denuntind un "puci" al Hamas in Fisia Gaza, Abbas are acum un cabinet condus de economistul Salam Fayyad, insarcinat sa aplice starea de urgenta in teritoriile palestiniene.